Ministerul Economiei: Actele MOLDAC trebuie să ofere încrederea în produsele moldovenești pe piața internațională

Ministerul Economiei: Actele MOLDAC trebuie să ofere încrederea în produsele moldovenești pe piața internațională

Ministerul Economiei își dorește să dezvolte și să mențină un organism de acreditare independent, imparțial și competent, care devenind membru al Acordului de Recunoaștere Bilaterală va fi capabil să ofere încrederea în produsele moldovenești pe piața internațională prin recunoașterea, promovarea și acceptarea reciprocă a evaluărilor de conformitate acreditate. Declarația a fost făcută astăzi de viceprim-ministrul, ministrul Economiei, Octavian Calmîc, în cadrul conferinței de închidere a proiectului Twinning Light „Suport pentru Centrul Național de Acreditare MOLDAC să treacă cu succes procesul de evaluare paritară EA”.

Potrivit unui comunicat, în opinia ministrului Economiei, implementarea proiectului Twinning Light a avut un impact benefic asupra activității Centrului Național de Acreditare, contribuind la îmbunătățirea procesului de acreditare în Republica Moldova, iar într-un final, va duce la facilitarea comerțului cu țările din spațiul comunitar în condiții de egalitate la libera circulație a mărfurilor. ”Drept urmare a implementării proiectului, MOLDAC a realizat, în parteneriat cu suportul colegilor din agenția italiană ACCREDIA, pași concreți spre ridicarea competenței și performanței personalului implicat în procesul de acreditare, acesta beneficiind pe larg de transfer de cunoștințe privind aplicarea standardelor europene și internaţionale în domeniul acreditării și evaluării conformității”, a accentuat Octavian Calmîc.

La rândul său, Pirkka Tapiola, șeful Delegației UE în Republica Moldova, a specificat că prin implementarea acestui proiect țara noastră nu doar a făcut un pas imens în direcția obținerii statutului de membru al Acordului de Recunoaștere Bilaterală, dar va furniza încredere cumpărătorilor și autorităților în serviciile de evaluare a conformității acreditate, va facilita comerțul transfrontalier, etc. ”Implementarea de către Republica Moldova a reformelor în toate domeniile, inclusiv cel de acreditare, indică asupra faptului că țara depune eforturi considerabile pentru ași îndeplini angajamentele asumate atât prin Acordul de Asociere, cât  și prin cel de Liber Schimb Aprofundat și Cuprinzător”, a spus oficialul european.

Ambasadorul Italiei în Republica Moldova, Enrico Nunziata, a accentuat că este bucuros că o instituție italiană, cum este ACCREDIA a contribuit la realizarea parcursului european al țării noastre, menționând că Guvernul de la Roma va rămâne și în continuare un partener fidel al Republicii Moldova în implementarea diferitor proiecte și programe de reformare a tuturor domeniilor social-economice. ”Deja avem stabilite unele obiective concrete cu unele instituții din Republica Moldova privind realizarea unor proiecte bilaterale ce țin de certificarea produselor bio, în domeniul energiei regenerabile și altele”, a subliniat diplomatul italian.

Directorul Centrului Naţional de Acreditare MOLDAC, Eugenia Spoială, a de declarat în finalul conferinței că până la finele anului curent, instituția națională urmează să obțină statutul de membru al Acordului European de Recunoaștere Bilaterală. „MOLDAC trebuie să fie recunoscut la nivel european, pentru că doar așa vor fi recunoscute toate activitățile lui din domeniul evaluării conformității. Acest lucru înseamnă că vor fi recunoscute rapoartele de încercări de laboratoare, certificatele de conformitate, dar și încredere în produsele moldovenești, care ar trebui să circule liber în spațiul european”, a spus Eugenia Spoială.

Proiectului Twinning Light „Suport pentru Centrul Național de Acreditare MOLDAC să treacă cu succes procesul de evaluare paritară EA” a fost finanțat de Uniunea Europeană și realizat de Organismul de Acreditare din Italia ACCREDIA pe parcursul a opt luni de zile.

 
Mihaela Rotari
Share