Ministerul Economiei a elaborat raportul privind activitatea ZEL-urilor

Ministerul Economiei a elaborat raportul privind activitatea ZEL-urilor

Ministerul Economiei a elaborat raportul privind activitatea ZEL-urilor pentru primele trei trimestre ale anului 2015. Potrivit documentului, rezultatele activității în ZEL-uri în această perioadă demonstrează un trend de creștere moderată.

 Astfel, volumul total al vânzărilor nete al producţiei industriale fabricată de către rezidenţii zonelor libere în ianuarie–septembrie 2015 s-a majorat cu 20,9%, faţă de aceeași perioadă a anului precedent şi a constituit 3066,7 mil. lei. Creșterea s-a remarcat în ZEL „Bălți” (de la 783,4 mil. lei pe 9 luni ale anului 2014 până la 1206,2 mil. lei pe 9 luni ale anului 2015 sau de 1,5 ori), în ZEL „Ungheni-Business” (de la 1128,7 mil. lei până la 1301,6 mil. lei sau cu 15,3% mai mult) și în ZAL PP ”Valkaneș” (de la 216,8 mil. lei până la 222,1 mil. lei sau cu 2,4% mai mult).
 De asemenea, Zonele Economice Libere (ZEL) înregistrează o creștere a volumului investițiilor, care în primele luni ale anului curent au constituit 4,6 mil. dolari SUA sau cu 4,6% mai mult față de aceeași perioadă a anului precedent. Cea maimare cotă a investiţiilor continuă să revină ZEL „Ungheni-Business”, constituind 29%, iar 25,1% au fost atrase în ZAL „Expo-Business-Chişinău” și 21,8% în ZEL „Bălți”.
 Cea mai mare parte a producţiei industriale fabricată în zonele libere, cu o valoare totală de 2519,1 mil. lei, sau 82%, a fost exportată. Mărfurile pentru piața internă au constituit 75,4 mil. lei sau 2,5%. În total, volumul exportului mărfurilor şi serviciilor din zonele economice libere, în perioada de referinţă, s-a majorat cu 18,4% şi a constituit 2552,5 mil. lei. În rezultat, cota zonelor libere a constituit 9,5% din volumul exportului Republicii Moldova pe parcursul celor 9 luni.
 Pe teritoriul Republicii Moldova activează şapte zone economice libere, fiind înregistraţi 155 de rezidenţi și 6509 angajați, cu un salariu mediu lunar de 5,5 mii lei, cu 500 de lei mai mult față de anul precedent.
 În anul 2015, Ministerul Economiei, în comun cu Administraţiile zonelor libere, a desfăşurat un şir de negocieri cu unele companii străine pentru atragerea proiectelor investiționale.
Doina Secrieru
Share