Marin Ciobanu: GRIP ENGINEERING urmează să se extindă, hala deja construită!! Iar noi vom pregăti specialiști de o înaltă calificare pentru astfel de investitori!

Marin Ciobanu: GRIP ENGINEERING urmează să se extindă, hala deja construită!! Iar noi vom pregăti specialiști de o înaltă calificare pentru astfel de investitori!

Marin Ciobanu, administratorul Zonei Economice Libere „Bălți”, a relatat despre venirea primului investitor bavarez în Republica Moldova – GRIP ENGINEERING, dar și a anunțat despre extinderea activității acestuia în țara noastră. 

„(Primul investitor, e ca și prima dragoste, nu se uită niciodată) În anul 2006, fiind student în Nuremberg (Bavaria), am atras primul investitor bavarez pentru Republica Moldova. A fost greu, dar nu imposibil, deoarece nu aveam nici o titulatură, funcție….

Compania produce Dispozitive și Echipamente de măsurare la rezistența materialelor.

La zi: compania are 125 de angajați

cu procese foarte sofisticate și respectiv, produse cu valoare adăugată foarte înaltă, din care mai departe rezultă și salarii foarte atractive pentru muncitori.

La fel de important este și faptul că, compania se află nu în capitala țării, dar în suburbie, sat. Goian.

Dl. Manfred Thuemler ne-a vizitat de curând, fiind cointeresat de Centrul TechZone, care urmează a fi deschis oficial în luna august.

GRIP ENGINEERING urmează să se extindă, hala deja construită!! Iar noi vom pregăti specialiști de o înaltă calificare pentru astfel de investitori! TechZone va avea un rol crucial în formarea forței de muncă pentru companiile autohtone, dar și pentru atragerea de noi investitori”, a declarat el.

Administratorul ZEL Bălți a spus că, competențele din cadrul companiei cu siguranță se clasează în top 3 firme din RM.

„Pe această cale țin să-i mulțumesc D-lui Thuemler, pentru faptul că a crezut în mine și în țara noastră și a creat locuri de muncă foarte valoroase.

Danke sehr mein lieber Freund!!! Nu aș putea să nu menționez și directorul general al companiei dl. Ion MARIN, care este un manager desăvârșit și care ține mult la țara noastră.

Așa să ne-ajute Dumnezeu, în pofida dușmanilor și cozilor de topor!”, a adăugat el.

Marin Ciobanu a precizat că, prin definiție, CNC (Computerized Numerical Control) înseamnă controlul automat al unei mașini-unelte sau al altui dispozitiv de către un computer, în locul manipulării directe de către un operator. Mașinile-unelte se utilizează în diferite procese, cum ar fi frezarea sau strunjirea unei bucăți de materie primă pentru a produce o piesă gata de lucru.

„Este de remarcat faptul că primele mașini cu comandă numerică din anii 1940 și 1950 foloseau bandă de hârtie sau cartele perforate pentru a controla mișcarea. Termenul „NC” s-a transformat în „CNC” abia după introducerea calculatoarelor ca controlere în anii 1960. Limbajul de programare care transformă o programă NC – informații – în mișcări precise ale mașinii-unelte se numește cod G.

CNC – poate fi definită ca procese de prelucrare controlate automat și digital. Principalele procese de prelucrare includ:

– Frezarea, în care fusul se rotește îndepărtând materialul.

– strunjirea, în care piesa cilindrică se rotește în timp ce fusul este fixat, îndepărtând materialul

– găurirea, când se face o gaură în piesa de prelucrat

– Șlefuirea, în care o roată abrazivă cu role îndepărtează cantități mici de material

– Șlefuire, unde materialul este tăiat (în părți) cu o lamă.

– Operații de finisare, care constau în îndepărtarea unor cantități ușoare de material, combinând șlefuirea și tăierea.

– Lustruirea și perierea, prin care se creează o suprafață netedă sau lucioasă cu ajutorul unui proces abraziv”, a explicat el.

Share