Ion Sula a participat la ceremonia oficială de lansare a unui nou complex de uscare a cerealelor şi semințelor oleagenoase

Ion Sula a participat la ceremonia oficială de lansare a unui nou complex de uscare a cerealelor şi semințelor oleagenoase

Ministrul agriculturii şi industriei alimentare,  Ion Sula, a participat astăzi, 24 septembrie, la  ceremonia oficială de lansare a unui nou complex de uscare a cerealelor şi semințelor oleagenoase, care aparţine întreprinderii agricole-fiice, de profil complex, Agro-SZM, a companiei Südzucker Moldova. 

Complexul este pus în funcțiune de apa fierbinte, care vine de la fabrica de biogaz, precum şi de energia electrică produsă din borhot de sfeclă. Exploatarea  uscătorului de cereale va permite valorificarea aproape totală a ”energiei verzi” produse de companie.

Evenimentul a avut loc  pe teritoriul fabricii de zahăr din Drochia,  a companiei Südzucker Moldova.

În decursul unui sezon, cu durarata medie de 90-100 de zile, fabrica de zahăr din Drochia produce anual, pe lîngă zahăr (30-40 mii tone), încă 70-80 mii tone de borhot de sfeclă. Pentru a spori eficiența prelucrării sfeclei de zahăr – o materie primă destul de costisitoare – compania Südzucker a construit în 2013, la Drochia, o fabrică de producere a biogazului din  borhot de sfeclă. Capacitatea de producere a acesteia este de cca 8, 5 mln. m³ de biogaz anual. În timpul sezonului de prelucrare, acest volum acoperă cca 15-20% din consumul de gaz al fabricii de zahăr.

Complexul de biogaz prelucrează în decurs de 24 de ore cca 150-180 tone de borhot de sfeclă. Pe parcursul sezonului de prelucrare a sfeclei de zahăr, întreprinderea utilizează aproximativ ¼ din volumul total de borhot obținut. Restul este ambalat ermetic, în pungi din plastic speciale, și depozitat pentru a fi folosit ca materie primă pentru obținerea biogazului, pînă la producerea borhotului din roada următorului sezon. Astfel, fabrica de biogaz prelucrează 100% din borhotul obținut la fabrica de zahăr.

Ca produs derivat, fabrica de biogaz produce cca  50 mii tone de mîl organic, îngrășămînt mineral deosebit de prețios, care este acumulat într-un rezervor ecologic, ermetic. Acest îngrășămînt este folosit pe cîmpurile Agro-SZM-  în medie, cîte 40 t/ha pe cîmpurile de porumb, orz ș.a. În cadrul Agro-SZM sînt anual prelucrate cu astfel de îngrășăminte aproximativ 6,5 mii ha, dintre care 0,6- 1,5 mii ha însămînțate cu sfeclă de zahăr.

Alte două centrale de cogenerare, fiecare cu o capacitate de 1,2 MW  / h, sînt puse în funcțiune pe bază de biogaz, în regim normal de funcționare. Toată energia electrică produsă de ele este transmisă sistemului energetic din Drochia.

Construirea instalației de uscare a cerealelor și semințelor oleagenoase, pe teritoriul întreprinderii Südzucker Moldova din Drochia, permite acum și valorificarea optimală a apei fierbinți, obținută după răcirea generatoarelor electrice a instalației de biogaz. Anterior, apa fierbinte era folosită doar parțial, la încălzirea unor încăperi ale fabricii. Uscătorul folosește 1.800 KW energie termică / h. La uscarea porumbului și la reducerea umidității de la 24% la 14% (standardul RM), capacitatea de producere a acestuia constituie 8,7 tone/oră sau 200 tone/ 24 ore. Întrucît anul acesta întreprinderile agricole au obținut, din cauza secetei, cereale cu un indice de umiditate de cca 20%, capacitatea de producere a uscătorului se ridică la 430 tone/ 24 ore.

Utilajul pentru complexul de uscare a cerealelor a fost produs de compania suedeză TORNUM. Compania Südzucker Moldova a investit în prima etapă de construcție a acestuia peste 650 mii euro, iar perioada estimativă de răscumpărare a investițiilor ar fi de 4-5 sezoane agricole.

Compania Sudzucker Moldova produce peste două treimi din volumul total de zahăr produs în țara noastră. Din anul 2008, fabricile companiei ”Südzucker Moldova” SA, au fost certificate conform standardelor internaţionale ISO 9001:2000 şi НАССР. Datorită calității înalte a produsului, compania exportă volume considerabile de zahăr pe piețele din UE și țările Uniunii Vamale. În anul 2014, cifra de afaceri a companiei Südzucker Moldova a depășit 1 mlrd de lei. Pe parcursul activităţii sale în Republica Moldova, compania ”Südzucker Moldova” a investit în industria sfeclei de zahăr peste 600 mln lei. Acționarul principal al Südzucker Moldova, concernul european Südzucker AG, este unul dintre cei mai mari producători  de zahăr din sfeclă, din lume. Din cadrul concernului fac parte fabrici de zahăr din Germania, Belgia, Bosnia și Herțegovina, Franța, Austria, Polonia, România, Ungaria, Cehia și Slovacia, dar și fabrici de producere a bioetanolului, suplimentelor alimentare, amidonului, produselor concentrate din fructe și semifabricatelor.

Maria Roșca

Share