Începând cu 1 mai 2015, salariul minim pe economie va fi mai mare

Începând cu 1 mai 2015, salariul minim pe economie va fi mai mare

În cadrul ședinței de ieri, Cabinetul de miniștri a aprobat o hotărâre privind  modificarea cuantumului minim garantat al salariului în sectorul real.  Astfel, de la 1 mai curent, salariul minim în sectorul real va fi mai mare cu 15% față de anul trecut și va constitui 1900 de lei. 

Potrivit documentului, angajatorii din sectorul real al economiei naționale nu vor putea stabili pentru angajații lor un salariu mai mic de 1900 de lei pe lună sau 11,25 lei pe oră.

Modificările au fost efectuate conform Legii salarizării, care se reexaminează anual de către Guvern.

Tot ieri, Executivul a aprobat majorarea, cu 15 la sută, a ajutorului bănesc acordat refugiaţilor şi beneficiarilor de protecţie umanitară. Astfel, în 2015, acest ajutor va fi în valoare de 675 lei, cu 42 de lei mai mult decât anul trecut.

Conform proiectului de lege, ajutorul bănesc este rambursabil, se stabileşte pe o perioadă ce nu depăşeşte șase luni şi se acordă lunar solicitantului din contul alocaţiilor Ministerului Afacerilor Interne prevăzute în bugetul de stat pentru anul precedent.

În anul  2014, au fost depuse 36 de cereri noi de acordare a ajutorului bănesc refugiaţilor şi beneficiarilor de protecţie umanitară. Pentru acest an, în planul de finanţare a Biroului de Migraţiune şi Azil au fost planificate 90 de mii de lei.

 

Doina Secrieru

 

Share