Guvernul: De la 1 mai salariul minim garantat în sectorul real va crește cu 10,7%
Începând cu 1 mai 2016, cuantumul minim garantat al salariului în sectorul real va fi în mărime de 12,43 lei pe oră sau 2100 lei pe lună. Acesta este calculat pentru un program complet de lucru în medie de 169 de ore pe lună, potrivit unui comunicat de presă.
Cuantumul minim garantat al salariului în sectorul real se reexaminează anual de Guvern, în funcţie de creşterea anuală a indicelui preţurilor de consum şi a ratei de creştere a productivităţii muncii la nivel naţional. Astfel, evoluţia indicelui preţurilor de consum în anul 2015 faţă de anul 2014 a constituit 109,7%, iar rata de creştere a productivităţii muncii -101,0 %.
Majorarea a fost aprobată în cadrul şedinţei de săptămâna trecută a Cabinetului de miniștri, în conformitate cu prevederile Legii salarizării și se atribuie angajaților din sectorul real (întreprinderi, organizații, instituții cu autonomie financiară, indiferent de tipul de proprietate și forma de organizare juridică).
Mihaela Rotari