Gaburici: Accesul la fondurile ENPARD înseamnă bani pentru modernizarea sectorului agricol

Gaburici: Accesul la fondurile ENPARD înseamnă bani pentru modernizarea sectorului agricol

Prim-ministrul Chiril Gaburici a avut astăzi o întrevedere cu Directorul pentru Vecinătatea Estică a Comisiei Europene, Gerhard Schumann-Hitzler, aflat într-o vizită oficială la Chişinău. În cadrul întrevederii s-au discutat detaliile unui nou  program de asistenţă oferit Republicii Moldova din partea Uniunii Europene, după care cei doi oficiali au semnat Acordul de Finanţare în domeniul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale – ENPARD.

Premierul a menţionat, după ceremonia de semnare a Acordului, că valoarea totală a Programului ENPARD este de 64 milioane de euro, dintre care 53 milioane de euro reprezintă suportul bugetar direct, care vor fi oferite în trei tranşe, până în 2018, şi vine să susţină eforturile Guvernului în implementarea politicilor în domeniul agriculturii şi dezvoltării rurale.

„Accesul la fondurile ENPARD înseamnă bani pentru creşterea investiţiilor în modernizarea sectorului agricol, dezvoltarea sistemelor educaţionale în sate, vânzări mai mari pentru fermieri pe piețele interne și externe. Un moment important este că la acești bani vor avea acces toți agenții economici înregistrați oficial în Republica Moldova, inclusiv cei din stânga Nistrului”, a declarat Prim-ministrul.

Chiril Gaburici a mulţumit partenerilor europeni pentru asistenţa şi sprijinul considerabil oferit Republicii Moldova până în prezent şi pentru disponibilitatea de a continua şi amplifica aceste eforturi pe viitor. Premierul a subliniat că lansarea acestui program în ţara noastră va contribui la creșterea potențialului Republicii Moldova de valorificare a posibilităților de acces pe piața UE.

La rândul său, Gerhard Schumann-Hitzler a confirmat angajamentul Uniunii Europene pentru sprijinirea proiectelor de dezvoltare și modernizare a Republicii Moldova, inclusiv în dezvoltarea agriculturii și zonelor rurale. Oficialul european a subliniat că dezvoltarea agriculturii și a zonelor rurale este un sector prioritar pentru cooperarea UE-Republica Moldova în perioada 2014-2017.

„Semnarea Acordului de Finanțare ENPARD cu Guvernul Republicii Moldova subliniază procesul de reforme structurale inițiat de către Republica Moldova și alinierea țării la Uniunea Europeană, ca urmare a semnării și implementării Acordului de Asociere și creării Zonei de Liber Schimb RM-UE”, a menţionat Directorul pentru Vecinătatea Estică a Comisiei Europene.

Programul ENPARD a fost lansat în martie 2011 ca instrument de susţinere din partea Uniunii Europene pentru ţările Parteneriatului Estic.

img_7181 img_7214 img_7248 img_7113 img_7147

Mihaela Rotari

Share