Foaie de parcurs privind implementarea prevederilor DCFTA, prezentată CE

Foaie de parcurs privind implementarea prevederilor DCFTA, prezentată CE

Ministerul Economiei a organizat la 28 aprilie curent, reuniunea grupului de lucru pe domeniul achizițiilor publice. La ședință au participat reprezentați ai Ministerului Finanțelor, Agenției Achiziții Publice și Ministerul Economiei. În context, reprezentații instituțiilor responsabile s-au angajat ca până la finele lunii mai să prezinte o foaie de parcurs privind implementarea prevederilor DCFTA în domeniul achizițiilor publice, care va fi elaborată prin asistenţa tehnică a Programului de sprijin pentru îmbunătăţirea guvernării şi managementului în ţările din Europa Centrală şi de Est (SIGMA) și care ulterior va fi prezentată Comisiei Europene.

Un alt subiect de discuţie de pe ordinea de zi a vizat implementarea prevederilor incluse în Acordul de Liber Schimb Aprofundat și Cuprinzător (DCFTA) privind achiziții publice și identificarea acțiunilor prioritare care necesită a fi întreprinse în scopul respectării terminilor limită stabiliți pentru principalele activități, precum şi aprobarea proiectului de Lege privind achizițiile publice și a proiectului de Lege privind utilităţile publice.

Ministerul Economiei a creat 4 grupuri de lucru interinstituționale sectoriale, care se întrunesc pe subdomenii specifice pentru a facilita procesul de implementare a prevederilor Acordului de Liber Schimb. Pentru luna mai sunt planificate 2 ședințe a grupurilor de lucru.

Mihaela Rotari

Share