Euro se clatină! Ce recomandă experții pentru cei care au economii în această valută!

Euro se clatină! Ce recomandă experții pentru cei care au economii în această valută!

În Moldova se obișnuiește să fie aduse drept exemplu cum SUA sau Europa, în perioada crizei, împart bani nu doar firmelor, dar și cetățenilor. Astfel, în Occident, aceste mijloace au fost deja denumite „bani din elicopter” pentru că, la modul direct, „cad din cer”, se arată într-o analiză efectuată de experți de la PRO BCE (tr. Despre tot).

Vă invit să ne folosim creierul și să gândim: ce se va întâmpla pe viitor în cazul unei politici monetare ca aceasta? Este evident că în lume vor fi mai mulți bani – și dolari, și euro. Cu mult mai mulți. Doar SUA vor tipări, de facto, 4 mii de miliarde de dolari și încă în jur de 2 mii de miliarde de euro vor ieși de sub tipar în Uniunea Europeană.

64e494c32c0c2c82e5584fe8405d5cc70fb5b7285c152a4d2df0006ebd497d27

O parte din aceste sume vor ajunge și deja ajung la populație. Amintiți-vă de „banii din elicopter”. Sunt sume fantastice de bani noi! Iar acum vă întreb: dacă volumul de bani crește considerabil, iar cel al mărfurilor rămâne neschimbat sau se reduce, din cauza pandemiei, ce se va întâmpla? Este evident – banii se vor devaloriza. Este legea inflației, efectele căreia pot fi amânate, dar nu anulate.

Nu trebuie să uităm nici de un alt aspect important – cei care acum tipăresc dolari și euro, își majorează datoriile până la culmi greu de imaginat. Dar acestea vor trebui plătite, mai devreme sau mai târziu. Și când va fi mai convenabil de achitat datoriiile? Corect – este ideal de achitat datoriile în perioada inflației, când acestea sunt mai ietine. Și sunt practic sigur – autoritățile monetare și din UE, și din SUA vor alimenta inflația pentru că le convine. Cu siguranță nu acum, în plină criză, dar peste o jumătate de an – un an o vom vedea, fără dubii.

Să vedem acum ce se înâmplă cu prețul aurului – cel mai bun indicator, când este vorba despre păstrarea valorii reale a banior. Acesta CREȘTE, iar analiza arată că prețul acestui activ sigur va continua SĂ CREASCĂ.

E clar că e destul de greu de crezut în așa un scenariu, dar legile economiei nu pot fi înșelate. Așa că nu vă mirați, când pentru marfă, vânzătorii vor cere cu 30-50% mai mult decât acum. Nu imediat, nu peste noapte, dar așa perspectivă se apropie cu fiecare zi și e tot mai aproape.

sursa: unimedia.info

Share