Dezvoltarea relațiilor bilaterale dintre RM și EAU vor fi discutate de ministrul Economiei cu autoritățile de la Dubai

Dezvoltarea relațiilor bilaterale dintre RM și EAU vor fi discutate de ministrul Economiei cu autoritățile de la Dubai

Dezvoltarea relațiilor bilaterale dintre Republica Moldova și Emiratele Arabe Unite (EAU) vor fi discutate de viceprim-ministrul, Octavian Calmîc, ministru al Economiei, cu autoritățile de la Dubai, în cadrul vizitei de lucru în acest stat în perioada 1 – 5 aprilie curent, potrivit unui comunicat de presă.

Programul vizitei include întrevederi bilaterale cu Vicepreședintele, Prim-Ministru al EAU și Conducătorul Dubaiului, șeicul Mohammed bin Rashid Al Maktoum, ministrul Economiei al Emiratelor Arabe Unite, Sultan Bin Saeed Al Mansoori, conducerea Camerei de Comerț Dubai și a companiilor Emirates Airlines, Mubadala Investment Company și LULU, organizatorii „Expo DUBAI 2020”, precum și reprezentanții diverselor instituții și organizații care acordă asistența tehnică.

În scopul impulsionării relațiilor bilaterale între Republica Moldova și Emiratele Arabe Unite, în cadrul vizitei vor fi lansate discuțiile pentru pregătirea negocierilor pe marginea proiectului Acordului între două state privind promovarea şi protejarea reciprocă a investițiilor, proiectului Convenției între Guvernul Republicii Moldova și Guvernul Emiratelor Arabe Unite pentru evitarea dublei impuneri şi prevederea evaziunii fiscale cu privire la impozitele pe venit şi pe proprietate, precum și proiectului Acordului între Guvernul Republicii Moldova și Guvernul Emiratelor Arabe Unite privind cooperarea economică și tehnică.

Vicepremierul Octavian Calmîc va participa și la lucrările celei de-a VII-a ediții a Conferinței Internaționale „Annual Investment Meeting” cu genericul „Investițiile internaționale – calea spre competitivitate și dezvoltare”, în cadrul căreia vor fi abordate subiecte ce țin de atragerea investiților directe, care contribuie la competitivitatea economiilor naționale, precum și rolul companiilor străine în acest proces. În cadrul evenimentului, la care participă demnitari de rang înalt și agenți economici din Brazilia, Rusia, Franța, Germania, Elveția și altele state, ministrul Economiei va prezenta oportunitățile investiționale, oferite de Republica Moldova și domeniile în care pot fi realizate proiecte economice.

Vizita delegației Republicii Moldova în EAU constituie o continuare a dialogului bilateral, inițiat de autoritățile celor două state în luna februarie curent, când la Chișinău s-a aflat o delegație a Emiratelor Arabe Unite, condusă de ministrul emiratez al Economiei, Sultan Bin Saeed Al Mansoori. În cadrul discuțiilor au fost abordate subiectele legate de atragerea investițiilor emirateze în economia națională, implementarea unor proiecte comune în diferite domenii, precum și aspecte legate de avansarea negocierilor privind semnarea Acordului bilateral de promovare și protejare a investițiilor.

În contextul vizitei oficialului de la Dubai, a fost organizat un Forum de afaceri moldo-emiratez, la care au participat peste 100 de companii din Republica Moldova și peste 20 de directori al marilor companii emirateze, administratori al zonelor economice libere, fondurilor de investiții, Camerei de Comerț, etc.

Doina Secrieru

Share