Copaci: Acordarea creditelor preferențiale în industrie va accelera acest sector
În vederea identificării surselor de dezvoltare a industriei naționale și a susținerii proiectelor în acest domeniu, Ministerul Economiei a organizat vineri, 13 martie, o ședință de lucru la care au participat reprezentanți din cadrul Cancelariei de Stat, Ministerului Finanțelor, Ministerului Afacerilor Externe și Integrării Europene și ai Asociației Patronale din Industria Prelucrătoare.
Participanții au discutat despre necesitatea identificării unor fonduri extrabugetare destinate creditării, în condiții preferențiale, a inițiativelor și a proiectelor de dezvoltare în industria națională. Susținerea acestor proiecte investiționale, prin oferirea de credite preferențiale, va contribui la modernizarea și dezvoltarea capacității de producere a companiilor autohtone.
„Sectorul industrial este unul prioritar pentru economia Republicii Moldova, de aceea este important să identificăm surse de finanțare pentru a susține proiectele de dezvoltare în acest domeniu.Totodată, sunt necesare investiții pentru dezvoltarea infrastructurii Parcurilor Industriale, Zonelor Economice Libere, pentru a atrage investitori. Acordarea creditelor preferențiale pentru investițiile în industrie este o soluţie optimă ce va accelera acest sector.”, a declarat viceministrul Economiei, Tudor Copaci, în cadrul şedinței.
Totodată, Tudor Copaci a menționat că aceste credite ar trebui să fie acordate în sumă de peste 100 mln. de dolari SUA, pe un termen de 10-20 ani ,cu o rată anuală a dobânzii de până la 1-2% anual.
Președintele Asociației Patronale din Industria Prelucrătoare, Marin Ciobanu, a menționat faptul că tehnologiile și capacitățile tehnice sunt uzate și depășite, unele instalații având peste 40 de ani, astfel posibilitatea de a obține credite preferențiale pentru investițiile în infrastructură ar contribui la dezvoltarea durabilă a industriei Republicii Moldova.
Maria Roșca