Constatare: În cazul unor eventuale șocuri pe piața valutară, Banca Națională a Moldovei…
”Reluarea finanțărilor pentru Republica Moldova, creșterea remiterilor moldovenilor care muncesc în străinătate ar putea influența o ușoară apreciere a leului moldovenesc față de valutele de referință în anul 2017”, a comentat Victor Ursu la emisiunea 15 minute de realism economic.
Referitor la dinamica zilnică a cursului MDL/USD, Banca Națională a Moldovei spune că în debutul lunii ianuarie moneda națională a fost expusă unor presiuni de depreciere pe fondul unei insuficiențe de ofertă de valută în raport cu necesitățile importatorilor (de resurse energetice, produse farmaceutice etc.), care a persistat în ultima săptămână a anului 2016. În consecință, în prima săptămână a anului curent leul moldovenesc s-a depreciat cu 1.0 la sută față de dolarul SUA. Ulterior, în condițiile echilibrării cererii și ofertei nete de valută, a urmat o corecție a cursului până la finele lunii ianuarie – leul apreciindu-se cu 0.7 la sută (față de apogeul din ianuarie curent).
În cazul unor eventuale șocuri pe piața valutară, Banca Națională a Moldovei are suficiente rezerve valutare pentru a le absorbi. În data de 17 februarie, rezervele valutare se cifrau la 2,18 miliarde USD.
În ceea ce privește raportul euro/dolar pe piața internațională, Goldman Sachs spune că euro va scădea de la circa 1,06 dolari în prezent până la 1,02 dolari în trimestrul al treilea și va atinge paritatea până la finele anului.
Emisiunea este realizată de către IDIS Viitorul în parteneriat cu Radio Europa Liberă.
Maria Roșca