Candu: Prin acest proiect veți putea cumpăra apartamente pentru familiile voastre
Viceprim- ministrul, ministrul Economiei Andrian Candu a vizitat astăzi Întreprinderea Mixtă STEAUA GRUP SRL din Chișinău. Vicepremierul a avut o întâlnire cu angajații, care l-au informat despre activitatea lor și necesitățile zilnice pe care le au. Muncitorii i-au spus că nu reușesc să adune bani pentru a-și procura locuințe. Vicepremierul i-a anunțat că există deja un proiect de lege în acest sens ce urmează să fie dezbătut în Parlament.
„Eu împreună cu colegii mei am semnat proiectul de Lege cu privire la locuințele sociale, ce prevede acordarea creditelor bancare cu plăți foarte mici, doar 1,5 %. Conform inițiativei legislative, Banca Mondială va aloca 4 miliarde de lei băncilor comerciale din țară pentru ca toți oamenii care vor aplica la proiectul Prima Casă, să poată beneficia de credite convenabile”, a declarat Andrian Candu.
O altă necesitate anunțată de angajații de la Steaua Grup SRL se referă la sistemul medical din țară. Ei sunt nemulțumiți că sumele pe care le achită pentru polița de asigurare medicală nu se depozitează într-un cont. Andrian Candu i-a informat despre modificările ce sunt planificate la acest subiect.
„Avem elaborat un nou sistem pe care vrem să-l punem în aplicare începând cu anul viitor, ce ne va permite să facem anumite schimbări și să trecem la polița nominală de asigurări medicale. Acei bani pe care îi achităm anual să se cumuleze și ulterior să putem folosi o parte dintre ei la farmacii, de exemplu”, a declarat Andrian Candu
Vicepremierul le-a explicat angajaților că numărul investitorilor străini care se orientează spre țara noastră va crește, dacă va exista stabilitate în Republica Moldova. Respectiv, vor apărea și noi locuri de muncă.
„Două elemente cele mai importante pentru noi sunt crearea locurilor de muncă și susținerea familiilor. Aceste sunt scopurile noastre și pentru următorii ani. Dacă o să asigurăm locuri de muncă acasă și salarii bune, eu sunt sigur că moldovenii plecați peste hotare vor fi motivați să revină la familiile lor”, a declarat Andrian Candu.
De asemenea, vicepremierul le-a promis angajaților că o să-i viziteze mai des în viitor.
Întreprinderea Mixtă STEAUA GRUP SRL din Chișinău are aproximativ 300 de angajați.
Maria Roșca
iata inca un exemplu in care membrii Partidului Democrat din Moldova demonstreaza ca asculta si aud ceea ce comunica cetatenii dar de asta data chiar vedem cum reprezentatii Partidului Democrat din Moldova deja au ceva in dezvoltare ei deja fac lucruri concrete iar in acest caz lucreaza asupra unui proiect de lege care va asigura credite rezonabile pentru toti cetatenii