Calmâc, la Moscova. Iată ce a făcut!
Viceprim-ministrul, ministrul Economiei, Octavian Calmâc, a efectuat, la 11 februarie curent, o vizită de lucru la Moscova, unde s-a întâlnit cu ministrul Energeticii al Federației Ruse, Aleksandr Novak, și vicepreședintele Gazprom, Alexandr Golubev.
În cadrul întrevederii, oficialii au abordat un șir de subiecte privind cooperarea bilaterală în sfera energetică, situația actuală în domeniul aprovizionării Republicii Moldova cu gaze naturale și energie electrică din Federația Rusă, au stabilit un set de acțiuni necesare pentru dinamizarea relațiilor între cele două state pe această filieră.
În aceeași zi, Octavian Calmâc a avut o întrevedere cu vicepreședintele Gazprom, Valerii Golubev, și președintele Consiliului de Observatori a SA Moldovagaz. Oficialii au convenit preventiv asupra unei vizite a acestuia la Chișinău, pe 2-3 martie curent, pentru analizarea activității întreprinderii.
De asemenea, ministrul Economiei s-a întâlnit cu Karina Țurcan, membru al Consiliului de Administrație al companiei ПАО „Интер РАО”. Interlocutorii au pus în discuție problematica furnizării energiei electrice pe teritoriul RM de către concernul rus și perspectivele de eficientizare a colaborării între companiile de profil din ambele țări.
În cadrul convorbirilor, Viceprim-ministrul, ministrul Economiei al Republicii Moldova a fost însoțit de Andrian Pritula, Director general interimar al SA „Energocom”, precum și de Ambasadorul Extraordinar și Plenipotențiar al Republicii Moldova în Federația Rusă, Dumitru Braghiș.
Doina Secrieru