Calmâc a participat la cea de a 67-a reuniune a Consiliului Economic al CSI

Calmâc a participat la cea de a 67-a reuniune a Consiliului Economic al CSI

Cea de a 67-a reuniune a Consiliului Economic al CSI a avut loc, astăzi, la Moscova. Delegația Republicii Moldova a fost condusă de viceministrul Economiei, Octavian Calmâc. 

Potrivit agendei, participanții au abordat 20 de subiecte privind dezvoltarea relațiilor de cooperare economică și comercială dintre statele membre. Acestea vizează implementarea pentru perioada anilor 2016-2020 a Strategiei de Dezvoltare Economică a CSI, Convenția privind cooperarea inter-regională a statelor CSI, modificările la Acordul privind regulile de origine a mărfurilor în CSI din 20 noiembrie 2009, precizarea listei proiectelor-pilot inovaționale interstatale, proiectul de buget unificat al Comunității Statelor Independente pentru 2016 ș.a.

De asemenea, delegația moldovenească a discutat cu partea rusă despre organizarea în luna octombrie, curent, a Comisiei integuvernamentale moldo-ruse, precum și aspecte privind utilizarea spațiului la Centrul expozițional de la Moscova (ВДНХ).

În contextul reuniunii Consiliului, viceministrul Economiei s-a întâlnit cu reprezentanții Belarus pentru a continua discuțiile privind cooperarea în domeniul comercial-economic, inclusiv proiectele convenite în cadrul ultimei Comisii interguvernamentale moldo-belaruse de la Minsk.

Amintim că Consiliul Economic al CSI este principalul organ executiv, care asigură îndeplinirea condițiilor acordurilor adoptate în cadrul CSI.

 

Maria Roşca

Share