BNM: Nu există niciun motiv de îngrijorare. Băncile comerciale au dat asigurări că banii deponenților sunt păstrați în siguranță

BNM: Nu există niciun motiv de îngrijorare. Băncile comerciale au dat asigurări că banii deponenților sunt păstrați în siguranță

Banca Națională a Moldovei (BNM) îndeamnă cetățenii să se informeze din surse oficiale și credibile, pentru a evita luarea unor decizii de moment, care pe fondul emoțiilor pot fi nechibzuite. Astfel, informațiile veridice cu privire la sectorul bancar pot fi găsite pe pagina web a BNM, precum și pe site-urile celor 11 bănci licențiate în Republica Moldova, care oferă detalii și despre operațiunile de schimb valutar la zi, informează OFICIAL.

BNM reconfirmă că sectorul bancar al Republicii Moldova rămâne puternic și dispune de rezerve de bani destul de mari, inclusiv în euro și dolari. La fel, țara noastră are rezerve valutare pentru a asigura stabilitatea financiară în eventuale situații de criză.

Astfel, nu există niciun motiv de îngrijorare și băncile comerciale au dat asigurări că banii deponenților sunt păstrați în siguranță, oferind spectrul complet de servicii și produse financiare tuturor clienților acestora.

În același timp, Banca Națională reiterează că este atentă la toate evoluțiile care au loc atât la nivel local, cât și cel internațional și, la necesitate, este gata să intervină cu măsuri în favoarea populației și a țării noastre.

Cristina Gurez

Share