BERD își propune să sprijine sectorul agricol privat
Ministrul Agriculturii și Industriei Alimentare Eduard Grama a avut joi, 26 mai, o întrevedere cu noul șef al Oficiului Băncii Europene pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD) din Republica Moldova, Dimitri Gvindadze. Oficialii au discutat despre programele investiţionale derulate de susținere a agriculturii precum și despre perspectiva inițierii unor proiecte noi.
Potrivit unui comunicat al MAIA, ministrul Eduard Grama a informat oficialul despre situația din domeniul agriculturii și despre direcțiile prioritare de dezvoltare. Ministrul a menționat că își propune să dezvolte turismul agricol și agricultura ecologică. Eduard Grama a precizat că eventuale direcții investiționale ar fi sistemele de irigare precum și revitalizarea sistemului antigrindină.
Conducerea MAIA a asigurat oficialul european de toată deschiderea pentru colaborare și a exprimat disponibilitatea în eliminarea unor eventuale dificultăți în inițierea proiectelor investiționale.
Dimitri Gvindadze, șeful Oficiului BERD din Republica Moldova, a subliniat importanța agriculturii ca sector strategic pentru dezvoltarea economiei naționale. Oficialul a menționat că își propune să sprijine sectorul agricol privat.
Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare derulează actualmente în Moldova 48 de proiecte în valoare de 0,5 miliarde de euro.
Mihaela Rotari