Banca Mondială, deschisă să susțină autoritățile RM  în procesul de privatizare a bunurilor proprietate publică de stat

Banca Mondială, deschisă să susțină autoritățile RM  în procesul de privatizare a bunurilor proprietate publică de stat

Banca Mondială este deschisă pentru susținerea autorităților Republicii Moldova în elaborarea și aplicarea unor noi regulamente de evaluare și desfășurarea a procesului de privatizare a bunurilor proprietate publică de stat, precum și organizarea unei administrări corporative mai eficiente a întreprinderilor de stat. Declarația a fost făcută ieri de Satu Kahkonen, director regional al Grupului Băncii Mondiale pentru Belarus, Moldova şi Ucraina, în cadrul întrevederii cu viceprim-ministrul, Octavian Calmîc, ministru al Economiei, potrivit unui comunicat de presă. 

În cadrul dialogului părțile au făcut un schimb de opinii și informații asupra procesului de privatizare a  bunurilor proprietate publică de stat de către autoritățile de la Chișinău, eficienței acestuia, precum și măsurile care pot fi implementate în viitor pentru transparentizarea și eficientizarea acestui proces. Ministrul Economiei a vorbit despre metodele aplicate de autoritățile naționale în cadrul rundelor de privatizare a bunurilor proprietate publică de stat, organizate anterior, inclusiv în cea anunțată pentru perioada 26 mai – 30 iunie 2017, precum și elaborarea unor noi metode de desfășurare a privatizărilor în viitor, bazate pe experiența națională și internațională. În context, experții Băncii Mondiale  și-au anunțat disponibilitatea de a susține autoritățile Republicii Moldova în această problemă, venind cu cele mai eficiente și utile experiențe, utilizate în diferite state.

Interlocutorii au abordat și problemele legate de reforma administrației publice centrale, inițiate de Guvernul Republicii Moldova, implementarea strategiilor de dezvoltare națională, în special în sectorul economic, colaborarea bilaterală dintre autoritățile Republicii Moldova și Banca Mondială, precum și participarea instituției financiare la realizarea proiectelor investiționale de importanță națională, în special în domeniile infrastructură, transporturi, sectorul energetic, etc.

Doina Secrieru

Share