Auditul rapoartelor financiare consolidate ale Ministerului Finanțelor
Curtea de Conturi a examinat, în cadrul ședinței din 25 aprilie curent, Raportul auditului rapoartelor financiare consolidate ale Ministerului Finanțelor (MF) încheiate la 31 decembrie 2018.
Scopul misiunii de audit a constat în oferirea unei asigurări rezonabile cu privire la faptul că rapoartele financiare consolidate ale Ministerului Finanțelor, în ansamblul lor, nu conțin denaturări semnificative, datorate fraudei sau erorilor.
Ministerul, în calitatea sa de autoritate publică centrală, are misiunea de realizare a managementului finanțelor publice, de implementare a principiilor de bună guvernare, de elaborare a politicilor publice eficiente în domeniile de competență, de monitorizare a calității politicilor și actelor normative, de analiză a situațiilor şi problemelor, precum și oferire a soluțiilor eficiente în domeniul patronat.
Finanțelor își exercită funcțiile sale prin intermediul aparatului central și autorităților administrative din subordine, precum Serviciul Vamal (SV), Serviciul Fiscal de Stat (SFS), Inspecția Financiară și Agenția Achiziții Publice. De asemenea, la data de 31 decembrie 2018 deținea calitatea de fondator în Directoratul Liniei de Credit și Instituția publică ”Centrul de Tehnologii Informaționale în Finanțe”, precum și în Întreprinderea de Stat ”Camera de Stat pentru Supravegherea Marcării”, care din 1 martie 2019 a fost reorganizată în instituție publică.
Poziția financiară și patrimonială a Ministerului raportată la 31.12.2018 se caracterizează prin mijloace fixe în valoare de 1,7 mld. lei, materiale circulante – 0,1 mld. lei, venituri și cheltuieli – 1,3 mld. lei, rezultatul financiar al anului constituie – 0,8 mld. lei.
Auditul se află în imposibilitatea oferirii asigurării asupra fidelității și realității cotei părți a Ministerului Finanțelor în capitalul social al Instituției Publice Centrul de Tehnologii Informaționale în Finanțe în valoare de 12,2 mil. lei.
Efectul posibilii denaturări a rapoartelor financiare consolidate se datorează neconsecvenței procedurii de absorbție a patrimoniului întreprinderilor de stat, fondatori ale cărora au fost instituțiile subordonate ministerului (SV și SFS), lipsei documentelor justificative cu privire la formarea și transmiterea cotei părți a Ministerului Finanțelor în capitalul social al instituției publice, cu descifrarea bunurilor transmise, fapt care poate crea impedimente la retragerea acestora din capitalul social, urmare a deciziei fondatorului.
În practică Serviciul Vamal a atribuit eronat lucrările de reparație capitală în sumă de 5,9 mil. MDL la contul 319 ”Investiții capitale în active în curs de execuție”, cheltuielile nefiind capitalizate la cele 3 obiecte reparate. În același timp, acestea sunt exploatate fără a fi calculată uzura lor.
În același context, la contul activelor în curs de execuție sunt înregistrate 3 construcții în sumă de 38,3 mil. lei, care începând cu anul 2008, sunt utilizate, fără a fi calculată uzura acestora.
Conform informațiilor prezentate de către Serviciul Vamal toate aceste obiecte se află în proces de dare în exploatare, iar mijloacele reparate în sumă de 5,9 mil. lei au fost luate la evidență în baza procesului-verbal de ordin intern în aprilie curent.
Ce ține de reevaluarea bunurilor gestionate de către instituțiile bugetare, Ministerul Finanțelor a completat cadrul general cu reguli condiționate, care impun raportarea bunurilor imobile înregistrate până în anii 90 la valoarea de cost, ceea ce nu reprezintă o valoare justă.
Astfel, modificările operate nu transpun principiile contabile pentru o estimare rezonabilă sau cu precauție a elementelor patrimoniale, lăsând incertă situația actuală.
Auditul relevă că, un sistem unic de control, care ar asigura prezentarea fidelă și veridică a informațiilor financiare consolidate nu a fost implementat, iar în politica de contabilitate a aparatului ministerului nu au fost stabilite reguli și proceduri de consolidare a informațiilor din rapoartele financiare ale instituțiilor din subordine.
Astfel, rezultatele autoevaluării sistemului de control intern managerial diferă de cele ale auditului public extern la aspectul: evidență contabilă și raportare financiare.
Menționăm că, probele de audit obținute sunt suficiente și adecvate pentru a servi drept bază pentru exprimarea opiniei de audit fără rezerve, ceea ce semnifică că sub toate aspectele semnificative, rapoartele financiare consolidate oferă o imagine corectă și fidelă cu privire la poziția financiară prezentată a Ministerul Finanțelor pentru exercițiul încheiat la 31 decembrie 2018, în conformitate cu cadrul de raportare financiară aplicabil.
Mihaela Rotari