Agenția Cehă pentru Dezvoltare va contribui la dezvoltarea agriculturii ecologice în RM

Memorandum de înțelegere între Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare al Republicii Moldova și Agenția Cehă pentru Dezvoltare, privind dezvoltarea agriculturii ecologice, a fost semnat vineri, 10 iunie la Chișinău, în cadrul vizitei oficiale în țara noastră a Premierului Republicii Cehe, Bohuslav Sobotka. Memorandumul a fost semnat de Iurie Ușurelu, Viceministru al Agriculturii și Industriei Alimentare și de Michal Kaplan, Directorul Agenției Cehă pentru Dezvoltare.

Potrivit MAIA, documentul prevede facilitarea implementării normelor europene în domeniul agriculturii ecologice prin consolidarea cooperării. Astfel, părțile și-au exprimat angajamentul de a susține promovarea valorilor și a principiilor de cooperare eficientă.

Cooperarea urmează a fi dezvoltată prin:

– proiectarea unor noi intervenții comune bazate pe rezultatele și sugestiile studiilor de fezabilitate și sondaje;

– alocarea de experți, consilieri și alți specialiști în Moldova pentru furnizarea de expertiză în domeniile de interes reciproc;

– planificarea unor evenimente comune, cum ar fi reuniuni ale experților, ateliere, conferințe, mese rotunde, etc. cu participarea funcționarilor și a experților în Moldova;

– furnizarea de echipamente, materiale, bunuri și servicii necesare pentru implementarea cu succes a intervențiilor de cooperare pentru dezvoltare în Moldova;

– elaborarea unor inițiative comune, proiecte și realizarea unor studii menite să contribuie la realizarea obiectivelor prezentului Memorandum de înțelegere.

De menționat că, orice finanțare care urmează să fie furnizată în legătură cu inițiativele descrise mai sus vor avea loc prin intermediul unor acorduri separate.

Mihaela Rotari

Share