Vlad Filat: Moldova între euforia guvernării și realitate

Vlad Filat: Moldova între euforia guvernării și realitate

Privesc, ca mulți dintre voi, bucuria care lent se transformă în euforie a autorităților. Ni se spune despre o creștere economică „fabuloasă”, despre perspective excepționale, despre stabilitate și succes.

Și, sincer, în această bucurie observ și o uimire la fel de sinceră. Ei înșiși par surprinși. Pentru că știu foarte bine că nu au făcut absolut nimic structural care să genereze această „performanță”.

Nu este niciun miracol la mijloc.
Creșterea „spectaculoasă” din trimestrul III al anului 2025 are două explicații simple:
Guvernarea se raportează la anul precedent, când începea a treia recesiune economică din ultimii 5 ani. Când cazi puternic, orice mică revenire arată impresionant în procente.

În agricultură, anul 2025 a fost mai bun decât cel precedent. Doar că asta nu este meritul guvernării. Este sacrificiul agricultorilor și meritul ploii. Agricultura Moldovei, în lipsa unor politici publice coerente, este lăsată la voia sorții și depinde exclusiv de condițiile climaterice. După cum se vede în grafic, avem ani cu +50% și ani cu -30%. Aceasta nu este strategie. Aceasta este loterie meteorologică.
Cam aici se termină entuziasmul.

Chiar dacă în 2025 Republica Moldova a încheiat anul cu o creștere de circa 2,7%, această creștere, în limbaj economic, se numește recuperare, nu dezvoltare. Suntem singurul vecin al Ucrainei care nici în 2025 nu a reușit să ajungă la nivelul PIB-ului din 2021, de dinainte de război.

Nu compar Republica Moldova cu Polonia. Dar faptul că inclusiv Belarus, țară aflată sub sancțiuni internaționale fără precedent, a reușit să-și recupereze PIB-ul spune multe.

Uneori, mai rău decât sancțiunile externe poate fi doar o guvernare păguboasă. Sau, mai exact, lipsa de guvernare.
Industria, după trei ani de cădere continuă, în 2025 ar putea înregistra o creștere de aproximativ 5%. Dar și așa rămâne sub nivelul anului 2021. Despre maximele istorice nici nu mai vorbim.

Prăbușirea industriei are o cauză clară: șocul energetic. Agenții economici din Moldova s-au confruntat cu cel mai mare șoc tarifar la resurse energetice din Europa. Achizițiile dubioase de gaze și energie au lăsat urme adânci – în facturile populației, în costurile businessului, în consecință, în competitivitatea economiei.

Am demonstrat deja: doar în trei ani, diferența dintre prețul de achiziție al gazelor naturale pentru Republica Moldova și media europeană ne-a costat circa 544 milioane USD în plus. Dacă adăugăm situația anilor 2021–2022, plus energia electrică și costurile la agentul termic, suma se apropie periculos de peste un miliard de dolari.
Un miliard de dolari scoși din buzunarul oamenilor din cel mai sărac stat din Europa.

Despre agricultură am tot vorbit: fără politici coerente, avem fluctuații dramatice de la un an la altul. Chiar și cu un an bun în 2025, suntem sub nivelul din 2021.
Unicul domeniu unde am demonstrat „performanță” reală este creșterea prețurilor.

Trebuie să recunoaștem că Republica Moldova a avut cea mai mare rată a inflației din Europa. Mai mare decât în Ucraina și Rusia, țări aflate în război. Iar motorul principal al acestei inflații a fost exact același: șocul energetic generat de achiziții opace și costuri nejustificat de mari.

Incompetența guvernării și costurile dubioase la resursele energetice au făcut ca Republica Moldova să fie astăzi sub nivelul economic al anului 2021.

Ce am scris eu aici nu este teorie. Fiecare dintre voi simțiți aceasta în viața de zi cu zi – în facturi, în prețuri, în salarii care deja nu mai ajung, în investiții amânate etc.

Acesta este costul incompetenței.
Cost care, din păcate, este plătit de oamenii Republicii Moldova, dar nu de guvernarea PAS.

Vlad Filat, liderul Partidului Liberal Democrat din Moldova 

Share