Ex-vicepreședinte al Parlamentului: Sper că RM, după alegerile din noiembrie, se va alege cu un Parlament profesionist și bun
La aproape un an după plecarea sa din fotoliul de vicepreședinte a Parlamentului, Liliana Palihovici a povestit cum s-a simțit în anul 2017, ce așteptări are de la noul an electoral, dar și cum își apreciază cariera politică din toată perioada de activitate.
„A fost un an dificil, așa cum a fost cred că pentru fiecare cetățean. Îmi exprim speranța că anul 2018 va fi mai bun ca cel trecut, dar nu prea văd semen pentru aceasta. Sper că Republica Moldova, după alegerile din noiembrie, se va alege cu un Parlament profesionist și bun, care să acționeze strict în interesul cetățeanului”, a declarat Liliana Palihovici.
Mai mult decât atât, ex-vicepreședinta Parlamentului a vorbit despre rodul muncii sale din toți anii, cât a fost deputat.
„Eu m-am străduit, de fapt, pe parcursul mandatului meu, să mă concentrez pe modificarea legislației în ceea ce ține de drepturile copiilor, drepturile femeilor, drepturile cetățenilor. În cea mai mare parte, inițiativele mele au ținut de crearea politicilor mai bune pentru protecția socială, protecția sănătății și a drepturilor familiilor”, a spus Liliana Palihovici.
De asemenea, fosta demnitară a precizat că deocamdată nu intenționează să revină în politică.
Liliana Palihovici și-a depus mandatul de deputat, și s-a retras din politică la începutul lunii mai a anului trecut.
sursa: curentul.md
Vorbește cea care nu am auzit să facă ceva pentru acest popor, a stat bine merci în scaunul călduț.
Dupa ultimile alegeri, deoarece multe fotolii au fost ocupate de PLDM si PSRM, nici n-are cum sa avem un parlament profesionalist. Chiar si dupe initiativele din 2017 se vede cine lucreaza si cine nu. PD-ul inainteaza 80 de proiecte, iar restul cite 10-20.
fiți atenți , aceasta a fost membră PLDM și a rămas tot membră.. a fost ani buni vicepreședintă de parlament și știe ce vorbește! principalul ca Dodon să nu ajungă la putere cu atâția deputați ca să poată adopta singur legi!
Eu ce-am zis? Am avut dreptate…
… doar că nu mă aşteptam că trolii cu normă plină vor ieşi disciplinaţi la muncă…