Șeful statului, la un an de mandat: Promit să fiu la fel de deschis spre comunicare și de acum încolo

Șeful statului, la un an de mandat: Promit să fiu la fel de deschis spre comunicare și de acum încolo

Igor Dodon amintește că astăzi se împlinește exact un an de când a fost ales președinte al Republicii Moldova, prin votul direct al cetățenilor.

Într-o postare pe o rețea de socializare, Igor Dodon a scris că profită de acest prilej pentru a le mulțumi tuturor, celor care au avut încredere în el, au ieșit la votare și i-au oferit mandatul de șef al statului.

„La sigur că în fiecare zi a funcției mele nu am încetat să am în vizor solicitările și speranțele Dumneavoastră. Știu că nu toate obiectivele pe care mi le-am propus spre realizare au fost duse la bun sfârșit, dar în acest an am reușit să pun temelia unor proiecte politice și sociale care își vor găsi împlinirea în următoarea perioadă. Important este că în noua mea funcție am continuat să mă întâlnesc cu cetățenii, să fiu aproape de ei și să le ascult păsul și ori de câte ori a fost posibil, să le rezolv problemele pe care mi le-au prezentat. Promit să fiu la fel de deschis spre comunicare și de acum încolo. Promit că ceea ce am început în domeniul relațiilor externe, în domeniul reîntregirii țării în domeniul consolidării statalității și identității moldovenești, va fi dus la un final pozitiv. În ciuda celor care au încercat și încearcă să creeze impedimente în activitatea mea de președinte, eu îmi voi onora mandatul încredințat de cetățeni”, a scris șeful statului.

Potrivit lui Dodon, „un an a fost doar începutul, lucrurile cele mari încă urmează să vină și să fie realizate cu succes”.

Mihaela Rotari

Share