PSRM: Republica Moldova trebuie să treacă la votul electronic

PSRM: Republica Moldova trebuie să treacă la votul electronic

Deputații fracțiunii socialiștilor din Parlamentul RM au povestit delegației comune a Comisiei de la Veneția și OSCE/ODIHR „toată fabula” privind sistemul electoral mixt de vot, informează Oficial.

Deputatul socialist, Vlad Batrîncea, a declarat că socialiștii au atras atenția Comisiei la trei probleme importante.

„S-a alocat un număr insuficient de mandate pentru diaspora și Transnistria. Și, în recomandările Comisiei de la Veneția, dar și noi, PSRM, am spus clar – unicul principiu care trebuie luat la baza creării circumscripțiilor și oferirea mandatului unui deputat e principiul proporționalității, care a fost flagrant încălcat în cazul diasporei și Transnistriei. Am sugerat Comisiei ca în raport să includă anume această problemă ce merită și trebuie soluționată pe viitor – principiul proporționalități în asigurarea cetățenilor nu doar în a alege, dar și de a fi ales. Noi, în programul partidului, propuneam votul mixt, dar ideea noastră era de a adapta sistemul electoral la acele realități care sunt în RM. Cu părere de rău, la această etapă, părerea noastră nu a fost realizată întocmai, rămâne de muncit pe viitor. În următorul Parlament, noi vom reveni la modificarea Codului electoral. Oamenii trebuie să fie reprezentați proporțional. Mergem înainte, ne dezvoltăm așa”, a precizat deputatul.

Vlad Batrîncea a mai spus că au atras atenția că RM trebuie să treacă la votul electronic.

„În 2009- 2010, RM a avut un angajament să treacă la votul electronic și pentru acest scop partenerii de dezvoltare a alocat și bani. CEC a elaborat un soft foarte scump și a dotat fiecare secție de votare cu calculatoare, ceea ce este necesară și ce permite votul electronic. Și doar votul electronic va permite să depășim problema aceasta veșnică cu liste imperfecte, suflete moarte, și anume votul electronic va permite fiecărui alegător să voteze”, a mai spus Batrîncea.

Doina Secrieru

Share