PSRM: Igor Dodon, în calitate de Președinte, a blocat multe legi ale guvernării cu profund caracter antipopular
Partidul Socialiștilor din Republica Moldova (PSRM), cu ocazia împlinirii unui an de la alegerea lui Igor Dodon în funcția de Preşedinte al Republicii Moldova, declară că, după o pauză de 2 decenii, poporul Republicii Moldova şi-a ales Preşedintele prin vot direct – președinte a devenit Igor Dodon, care la acea vreme exercita funcția de preşedinte al Partidului Socialiştilor, informează Oficial.
Potrivit unui comunicat de presă, socialiștii menționează că, pentru ei, această victorie a avut o semnificație dublă: în primul rînd, o mare victorie a poporului Republicii Moldova, care a recăpătat dreptul legitim de a-şi alege Preşedintele prin vot direct, popor care a optat pentru cel mai bun și mai potrivit candidat din toţi pretendenții la funcţia de Preşedinte al RM; a fost o mare victorie și a PSRM, care a demonstrat încă o dată că este cea mai influentă formațiune politică din Moldova, iar liderul ei se bucură de cea mai mare încredere din partea cetăţenilor.
„Anul care a trecut a demonstrat că alegerea poporului a fost una corectă. Căci Igor Dodon, din funcţia sa de Președinte al Republicii Moldova, a stopat numeroase derapaje și a blocat multe legi ale guvernării cu profund caracter antipopular; a reușit să reanimeze relațiile tradiționale de prietenie și de colaborare cu partenerii noștri din Est; a lichidat barajele ce împiedicau exporturile moldovenești în Federația Rusă; a soluționat multe probleme cu care se confruntau cetățenii noștri aflați la muncă în Rusia; a reușit restabilirea prestigiului instituției prezidențiale în societate și a încrederii oamenilor în această instituție importantă în stat; a reușit să creeze un echilibru în viața politică din Republica Moldova – instituția prezidențială de fiecare dată a intervenit prompt atunci cînd s-a încercat bulversarea și divizarea societății, utilizând principii false și periculoase, care, concomitent, ar fi dinamitat situația politică țară.
Potrivit PSRM, tot în această perioadă, s-au pus bazele pentru demararea unor procese sociale și economice ce vor asigura șanse pentru un viitor mai bun cetățenilor Republicii Moldova.
Astfel, și-a luat startul un proiect important de amenajare a peste 300 de terenuri sportive în localitățile țării. Un alt proiect, implementat sub patronajul Primei Doamne, Galina Dodon, vizează reconstrucția a 100 de grădinițe din întreaga țară. De asemenea, Preşedintele a anunțat lansarea unui alt proiect național ce prevede înlesniri pentru deschiderea a 300 de afaceri în tot atîtea localități ale Moldovei, fapt ce va conduce la crearea de noi locuri de muncă pentru cetățenii, care astăzi sunt nevoiți să plece peste hotare în căutarea unei vieți mai bune. Constatăm cu regret că majoritatea inițiativelor Preşedintelui Dodon au fost zădărnicite de guvernare și de așa-zisa opoziție pro-europeană, care au făcut front comun împotriva şefului statului, încercând izolarea și eliminarea lui din procesul decizional, din politică și din viața publică”, se mai spune în comunicat.
PSRM mai menționează că, în 2017, am asistat la numeroase acțiuni împotriva Președintelui RM, care deseori creau senzația că sunt coordonate de un singur centru de comandă.
„Am fost cu toții martori ai încercărilor disperate ale guvernării de a diminua rolul șefului statului în politica externă, de a-l obliga pe Președinte să promulge legi cu un caracter vădit antipopular, de a înlătura Președinția din procesul decizional privind detașarea contingentelor militare la exerciții, aplicații, misiuni peste hotare și de numire în funcție a ministrului Apărării, de a bloca activitatea Consiliului Suprem de Securitate – instrument de lucru extrem de important în activitatea Președintelui Republicii Moldova etc. Guvernarea a făcut tot posibilul pentru a limita atribuţiile șefului statului, chiar dacă potrivit logicii, după revenirea la alegerea directă a Președintelui de către popor prerogativele lui ar trebui sporite. S-a ajuns pînă la blocarea iniţiativei prezidenţiale de organizare a unui referendum consultativ, planificat pentru 24 septembrie 2017. Or, ce poate fi mai democratic decât un referendumul, cînd cetățenii își exprimă opinia la modul direct!
În paralel cu aceste atacuri ale guvernării, noi toți am fost martorii unor atacuri masive din partea așa-zisei opoziții pro-europene, atacuri care deseori au depășit orice limite morale și de comportament în societate. Acuzații nefondate, atacuri la persoană, provocări de orice gen, manipulări, linșaj mediatic etc. – toate acestea au fost instrumentele de lucru folosite constant de opoziția pro-europeană împotriva Președintelui Republicii Moldova. Astfel, pornind de la situaţia politică concretă ce s-a creat în Moldova în 2017, dar şi de la speranțele de o viață mai bună a cetățenilor, speranțe legate de activitatea unui Președinte ales direct de popor, PSRM a anunţat demararea unei campanii naţionale de colectare a semnăturilor în susţinere a ideii de trecere la forma prezidenţială de guvernare”, mai spun socialiștii.
Totodată, PSRM subliniază că, această campanie este în toi, ea va continua și în 2018. „Ca la finalul ei să avem colectate circa 1,5 mil. de semnături ale cetăţenilor cu drept de vot în susţinerea formei de guvernare prezidenţiale. Numai și numai așa Preşedintele Igor Dodon va putea soluţiona problemele cu care se confruntă ţara! Numai și numai așa Republica Moldova va avea viitor!”, se mai spune în comunicat.
Doina Secrieru