Reacția PL în privința demersului la SIS referitor la „Anul 2018 – Centenarul Unirii” în raionul Ialoveni

Reacția PL în privința demersului la SIS referitor la „Anul 2018 – Centenarul Unirii” în raionul Ialoveni

După ce Consilierul în domeniul juridic şi relaţiilor instituţionale al șefului statului, reprezentant în relaţiile cu Parlamentul şi Guvernul, Maxim Lebedinschi, s-a adresat directorului Serviciului de Informații și Securitate (SIS), Vitalie Pîrlog, ca să clarifice dispoziția semnată de Președintele raionului Ialoveni, ex-deputatul Anatolie Dimitriu, potrivit căreia activitățile educative și cultural-sportive cu caracter de masă vor fi organizate în 2018 sub genericul „Anul 2018 – Centenarul Unirii”, astăzi Partidul Liberal(PL) a venit cu o reacție la acest subiect, informează Oficial.

În cadrul unei conferințe de presă, liderul PL, Mihai Ghimpu, a menționat că RM este un stat democratic, un stat de drept și instituțiile locale, precum Primăriile, Consiliile raionale au drepturi prevăzute de Constituție, au autonomie locală.

„Aceste organe sunt alese în mod democratic de cetățeni și ei au dreptul să decidă ceea ce vor ei. Că vor decide greșit sau corect – asta va arătă următoarele alegeri. Faptul că ați făcut un demers asta înseamnă o presiune asupra tuturor celorlalte consilii raionale și președinți de raioane. Noi considerăm o imixtiune gravă, încălcarea Constituției, combatem această politică a lui Dodon și cerem ca serviciile statului să nu se amestece în treburile puterii locale”, a precizat Ghimpu.

Mihaela Rotari

Share