Opinie: Este o încercare de a plonja societatea într-o situație când emoțiile prevalează asupra rațiunii în campaniile electorale
Analistul politic, Igor Boțan afirmă că subiectul Legii privind limbile vorbite pe teritoriul țării a fost lansat de socialiști pe motiv că sunt posibile alegeri parlamentare anticipate, transmite OFICIAL.
În cadrul dezbaterilor publice, organizate de agenția de presă IPN, Igor Boțan a spus că în ultimii 30 de ani problema limbilor vorbite a fost tot timpul un subiect sensibil pentru societatea moldovenească.
„De ce PL în ajunul alegerilor din 2018 a cerut CCM să se declare Legea cu privire la limbile vorbite una veche. Mai cu seamă că sărbătorim pe 31 august Ziua Limbii Române. Legea veche este semnul egalității între limba română și cea moldovenească. Era suficient ca în societate să se facă înțelegere. În ajun de alegeri s-a venit cu această inițiativă, la care CCM, făcând abstracție de dispozițiile finale și tranzitorii, care au oferit limbii un statut special, a spus că Legea este desuetă, pentru că există alte 4 Legi care asigură protecția limbilor minorităților naționale.
Acum vin anticipatele, PSRM lansează în societate această nouă Lege. Vedem că este o încercare de a plonja societatea într-o situație când emoțiile prevalează asupra rațiunii în campaniile electorale și acestea duc la divizarea societății pe criterii lingvistice”, a spus Igor Boțan.
Cristina Parfeni