Ministrul Finanțelor: Încurajez toate primăriile să trează la sistemul de carduri, pentru că simplifică foarte mult procesul administrativ
Ministrul Finanțelor Octavian Armașu a susținut astăzi un briefing de presă, în cadrul căruia a comunicat despre schimbările ce intervin în relațiile de conlucrare între trezorerii și primării, informează Oficial.
Ministrul a spus că, în contextul reformei administrației publice, un obiectiv este o activitate cât mai bine pusă la punct și mult mai eficientă.
„Ne dorim ca serviciile de trezorerie să corespundă nivelului tehnologiilor secolului XXI. Astfel, trezoreriile vor fi mai compacte, acestea nu vor mai fi raionale, ci au fost create trezorerii regionale. De menționat că, sunt două procese care necesită deplasarea la trezorerii – operațiile de ridicare a numerarului și înregistrarea contractelor. Celelalte procese pot fi făcute la distanță, on-line, sau necesită deplasări 1-2 ori pe an”, a menționat Armașu.
Ministrul Finanțelor a comunicat că, începând cu 30 ianuarie 2018, primăriile care se deservesc la trezoreriile regionale deja se vor deservi on-line. „Vor depune declarație on-line, apoi trezoreria interacționează cu banca, iar primarul merge la cea mai apropiată filială bancară. Nu mai e nevoie să meargă la trezorerie”, a precizat el.
Totodată, Armașu a spus că sunt mai multe primării care nu mai operează cu numerar, ci doar cu transferuri pe carduri. „Încurajez toate primăriile să trează la acest sistem, pentru că simplifică foarte mult procesul administrativ”, a subliniat oficialul.
Potrivit spuselor sale, a fost inițiată și implementarea sistemului de achiziții electronice, la moment se lucrează cu achiziții de mică valoare, iar în curând se va trece la achiziții de valoare medie și valoare mare. Totodată, el a anunțat că au început instruirile tuturor primăriilor privind utilizarea sistemului de achiziții on-line, iar graficul detaliat al instruirilor va fi publicat pe site-ul Ministerului.
Mihaela Rotari
să treacă nu să trează, mai controlați corectitudinea articolelor înainte de postare