Medic cu privire la COVID-19: „Oricum nu scăpăm de el până nu ne îmbolnăvim și nu facem anticorpi”
„Eu nu fac panică pentru că mă tem de virus, chiar nu mă tem, nici de mine, nici de copiii mei! Eu conștientizez că doar în 15% cazuri de îmbolnăviri el este periculos, și atunci dacă ești bătrân și cu boli cronice, cu câteva excepții pe tot globul pământesc! În rest, fie nu o să știm că l-am avut fie doar o să presupunem că-l avem! Oricum nu scăpăm de el până nu ne îmbolnăvim și nu facem anticorpi, ori acum, ori la toamna”, susține medicul Mihai Stratulat.
„Eu mă tem că totuși o să sufere părinții noștri, de bunei nu mă tem, că nu-i am! Eu mă tem că o să cedeze sistemul nostru medical, așa cum este el, cu tot cu medici, pe care și așa nu-i prea avem, și precum nici până acum nu și-au bătut politicienii capul de medicină mai departe tot așa va fi! Mă tem că în carantină, în loc de 2 luni o să stăm 4 și apoi încă 3-4 luni la toamnă”, adaugă Stratulat.
„Între timp o să murim de foame și dacă cumva trecem și de asta, o să avem datorii la bancă și oricum riscăm să murim de foame, o să moara business-ul mic și mijlociu, o să avem mulți șomeri și inevitabil o să se prăbușească economia țării, care și așa nu tare zboară! Nu sunt economist, dar din ceea ce știu, degrabă nu scăpăm”, a conchis el.
Doina Secrieru
Iar „marele” epidemiolog,infectionist si savant ne „fericeste” cu prostiile lui. In toata lumea se mai studiaza iar el de acum stie tot. Dupa cite stiu toate noutatile vin prin cei de la situatii exceptionald iar asta ce comitet conduce