Maia Sandu: Vedem o serie de acțiuni ale guvernării prin care oamenii sunt furați
Partidul Acțiune și Solidaritate (PAS) a desfășurat astăzi un flashmob la Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică (ANRE), cu tema „Cerem revizuirea imediată a tarifului la gazele naturale în interesul cetățenilor”, informează Oficial.
Președintele PAS, Maia Sandu, a vorbit despre semnăturile colectate pentru revizuirea tarifului la gazele naturale.
„1200 de oameni au semnat pentru ca tariful să fie ajustat și calculat corect, așa cum spune legea. Noi vom depune aceste semnături astăzi. Aveți dreptate când spuneți că managementul agenției are salariu foarte mare, pentru ca ei să nu se vândă unui agent economic sau unei industrii. Acum vedem că aceste lucruri nu sunt așa, avem o agenție care nu ține cont de interesul cetățeanului”, a menționat ea.
Totodată, Sandu a comunicat și despre calculul unor experți. „Vedem o guvernare care ne acuză pe noi de populism, însă noi vrem să plătim prețul real și nu cel exagerat. Experții au calculat că e vorba de 1 miliard și jumătate de lei care au fost achitați în supraplus”, a declarat liderul PAS.
Prin urmare, ea a vorbit despre modificarea unor legi de către Parlament. „La 7 decembrie 2017, Parlamentul a modificat legea prin care Curtea de Conturi putea să facă audit la MoldovaGaz. Era o instituție a statului care putea să facă un control. Vedem o serie de acțiuni ale guvernării, concertate cu mai multe instituții ale statului. Prin acest sistem oamenii sunt furați”, a conchis Sandu.
Mihaela Conovali
Fura oamenii din institutiile celea care s-au deprins sa activeze asa inca de pe timpul lui Filat. Asa ca Maia Sandu mai bine ar lasa ipocrizia la o parte.
Maia Sandu acum cica veede, dar cind Filat fura? Atunci pe el nu-l vedea? Parca erau colegi de partid, cum nu observa?
Noi vedem o serie de acțiuni ale PAS-ului prin care PAS-ul se ține doar pe populism și speculații.