Liderul PDM, despre „Prima Casă”: E necesar să reducem la maxim birocrația

Președintele Partidului Democrat din Moldova (PDM), Vlad Plahotniuc, a anunțat astăzi, în cadrul unui briefing de presă, că proiectul „Prima casă” este în faza finală de elaborare și de luna viitoare va fi deja funcțional.

Vlad Plahotniuc a declarat că este o inițiativă așteptată de cetățeni, însă există și elemente care trebuie reglate din mers, astfel încât oamenii să aibă acces la cât mai multă informație în legătură cu acest program.

„Am solicitat astăzi colegilor din Guvern să elaboreze o campanie amplă de informare privind acest program în care să furnizeze detalii cât mai exacte în legătură cu modul în care va funcționa acest proiecte „Prima Casă”, cine sunt posibilii beneficiari, cum poate fi accesat acest program, care sunt avantajele, dar și alte aspecte importante pe care cetățenii au nevoie să le cunoască pentru a lua decizii corecte privind achiziționarea unei locuințe în baza acestui program.  Am propus colegilor din Guvern, să aibă o comunicare activă cu băncile comerciale, astfel încât să reducem la maxim birocrația, care ar putea compromite acest program”, a precizat democratul.

Potrivit lui Plahotniuc, o noutate este faptul că astăzi a cerut astăzi colegilor din departamentul economic al PDM, dar specialiștilor din Guvern, să facă o analiză amplă a modului în care, prin intermediul acestui program, ar putea veni cu anumite facilități suplimentare pentru funcționarii publici. „Ne dorim să găsim soluții cât mai eficiente de a promova și a-i motiva să lucreze în continuare în sistemul de stat, dar și să atragem cât mai mulți tineri în acest sector. Mă refer aici la achitarea de către stat a unei părți importante din prețul imobilului achiziționat. Urmează ca mărimea acestei părți, pe care o va achita statul, să o anunțăm după ce vor fi făcute toate evaluările necesare”, a punctat Plahotniuc.

În context, democratul a mai spus că un alt subiect legate de credite, pe care cetățenii îl semnalează, este vorba de lipsa de transparență privind dobânda finală la acordarea unui credit. „Considerăm că, cetățenii au dreptul să fie informați corect și complet, ca apoi să ia decizia lor de achiziție, în conformitate cu veniturile lor reale. Colegii, deputații din PDM, împreună cu experții, urmează să vină cu o inițiativă prin care să fie făcute modificările legislative necesare în acest sens”, a mai adăugat Plahotniuc.

Mihaela Rotari

Share