Șeful fracțiunii PLDM: Pentru a avea o claritate la acest subiect, ar fi bine ca să vină în ședința Parlamentului Gheorghe Bălan

Șeful fracțiunii PLDM: Pentru a avea o claritate la acest subiect, ar fi bine ca să vină în ședința Parlamentului Gheorghe Bălan

Șeful fracțiunii Partidului Liberal Democrat din Moldova (PLDM), Tudor Deliu, a solicitat astăzi, în debutul ședinței Parlamentului, să vină în plen vicepremierul pentru reintegrare, Gheorghe Bălan, însă, Președintele Parlamentului, Andrian Candu, a refuzat acest lucru, informează Oficial

Tudor Deliu a declarat că în presă au fost difuzate informații, precum că majoritatea bărbaților din regiunea transnistreană au primit în ultima lună citație din partea așa-numitului minister al apărării, pentru a participa la un exercițiu de mobilizare generală, ce va a avea loc astăzi, 17 noiembrie.

„În citație se menționează că prezența este obligatorie. Informația a trezit reacție de nemulțumire în rândurile populației. De aceea, fracțiunea PLDM consideră că pentru a avea o claritate la acest subiect, ar fi bine ca să vină astăzi, în ședința de plen a Parlamentului, Gheorghe Bălan”, a precizat Deliu.

La rândul său, Andrian Candu a menționat că propunerea la ordinea de zi nu a fost făcută conform Regulamentului și solicitarea nu va fi pusă la vot.

Astfel, Tudor Deliu a afirmat că nu a cerut introducerea în ordinea de zi. „Am zis că ar fi necesar ca să vină dl. Bălan – să facă o claritate la acest subiect. De aceea, nu am venit cu o cerere pentru a fi introdusă în ordinea de zi. Cetățenii așteaptă”, a specificat deputatul.

În replică, Andrian Candu i-a amintit lui Deliu că, în cadrul Parlamentului, există Platforma parlamentară de consultare și suport politic pentru reglementarea conflictului transnistrean. „Este o platformă la care participă inclusiv deputații interesați. Acolo vine dl. Bălan și alții și raportează, inclusiv subiecte de genul care dvs. l-ați ridicat. Iată de ce, eu vă sugerez să participați la această platformă”, a conchis Candu.

Mihaela Rotari

Share