Ana Guțu, despre ce va însemna victoria PUN la alegerile parlamentare din 2018
Prim–vicepreședintele Partidului Unității Naționale (PUN), Ana Guțu, în cadrul unui interviu acordat portalului Oficial, a vorbit despre cum va marca Partidul Unității Naționale (PUN) – 100 de ani de la Marea Unire, dar și despre o eventuală victorie la viitoarele alegeri parlamentare.
„Vom marca prin muncă, deoarece pregătirea pentru alegerile parlamentare din 2018 va fi piatra de încercare a opțiunii unioniste exprimate politic. Vom convinge toți cetățenii de beneficiile Unirii cu România – calea cea mai logică, cea mai rațională și, în primul rând, cea mai demnă pentru un viitor prosper”, a precizat ea.
În același timp, Ana Guțu a spus: „Cred că la 100 de ani de la Marea Unire, nu avem nevoie de lozinci şi de ceremonii fără substanţă, ci avem nevoie, în primul rând, de fapte”. „Fapte înseamnă proiecte economice, sociale, dar, pentru noi, cei din PUN – victoria la alegerile parlamentare din 2018, pentru a dezbate și realiza, făcând uz de instrumente democratice, Unirea Republicii Moldova cu România”, a menționat Prim-vicepreședintele PUN.
Ana Guțu a mai afirmat că Unirea va fi votată de politicieni patrioți, care își cunosc rădăcinile, își cinstesc strămoșii și vor binele tuturor cetățenilor RM fără nicio discriminare. „Gestul membrilor Sfatului Țării din 27 martie 1918 poate fi repetat, pentru aceasta e nevoie de o victorie zdrobitoare a unioniștilor la alegerile parlamentare din acest an”, a conchis ea.
Notă: Varianta integrală a interviului va fi publicată mâine pe Oficial.md.
Mihaela Conovali