Dorin Chirtoacă să demisionează, iar Mihai Ghimpu pleacă de la cârma formaţiunii? Cum comentează un fruntaș PL
Vicepreședintele Partidului Liberal(PL), Valeriu Munteanu, a comentat următoarea întrebare: „Analiștii au sugerat partidului Dvs. că, dacă vreţi să reveniţi în politica mare, ar trebui să întreprindeţi două mişcări: Dorin Chirtoacă să demisioneze, iar Mihai Ghimpu să plece de la cârma formaţiunii. Cum priviţi aceste sfaturi?”, în cadrul unui interviu pentru Europa Liberă, informează Oficial.
Valeriu Munteanu a spus că mereu au existat oameni care au dat sfaturi și indicații formațiunii.
„Întotdeauna au existat oameni din afară care i-au indicat Partidului Liberal ce trebuie să facem. Dorin Chirtoacă și-a dat demisia, iar noi suntem în 2018, în anul congresului, care trebuie să aibă loc în câteva luni. Nu facem aceste lucruri, pentru că așa ne-au spus din afară, ci pentru că știm foarte exact care sunt mecanismele interne de funcționare și noi știm foarte exact să alegem grâul de neghină la Partidul Liberal și știm foarte exact ce mesaje ne transmite alegătorul nostrum”, a subliniat liberalul.
Doina Secrieru