Deputat comunist – în Parlament: Vă îndemn să abrogați legea privind sistemul mixt

Deputat comunist – în Parlament: Vă îndemn să abrogați legea privind sistemul mixt

Deputata comunistă Elena Bodnarenco, unul dintre inițiatorii referendumului legislativ pentru anularea sistemului mixt, a cerut astăzi majorității parlamentare, în ședința plenară, să abroge legea și să economisească banii publici, ce urmează să fie cheltuiți pentru referendum, informează Oficial.

Bodnarenco a menționat că, prin abrogarea Legii ce prevede modificări la Codul electoral, deputații vor respecta recomandările Comisiei de la Veneția, vor ține cont de dorința cetățenilor și de opinia donatorilor externe.

„Vă îndemn să abrogați legea privind sistemul mixt”, a menționat deputat.

În replică, președintele Parlamentului, Andrian Candu, a spus că, prin acest gest, ei ar anula, de fapt, dorința cetățenilor. Totodată, el a cerut în acest sens un proiect de lege, altfel îndemnul nu are efecte.

„Vom înregistra și un proiect de lege pe parcursul zilei de astăzi”, a adăugat Elena Bodnarenco. 

Doina Secrieru

Share