Băsescu va depune în Parlamentul României un proiect privind unirea cu RM. „Procedura ar fi să vrea moldovenii”

Băsescu va depune în Parlamentul României un proiect privind unirea cu RM. „Procedura ar fi să vrea moldovenii”

Preşedintele PMP, Traian Băsescu, a declarat, duminică seara, la B1 TV, că va depune în Parlament, un proiect de lege privind unirea cu Republica Moldova, care se va baza şi pe Decizia 148 a Senatului Statelor Unite ale Americii, scrie mediafax.ro.

”(La începerea sesiunii parlamentare-n.r.) voi depune un proiect legat de unirea cu Republica Moldova, bazat şi pe Decizia 148 a Senatului SUA. (…) A fost iniţiativa unui grup de senatori ai SUA ca imediat ce Republica Moldova şi-a declarat independenţa să facă o trecere în revistă a dreptului Republicii Moldova de a se uni cu România. (…) (în contextul unificării Germaniei-n.r.), într-o declaraţie dedicată Republicii Moldova se precizează dreptul acestei ţări de a se reuni cu România, în condiţiile Actului final de la Helsinki, articolul 1(…)”, a declarat preşedintele PMP, Traian Băsescu, la B1 TV.

Traian Băsescu a afirmat că unirea cu Republica Moldova poate fi realizată ”dacă vor moldoveni”.

”Procedura ar fi să vrea moldoveni, (…) prin decizia Parlamentului”, a precizat Traian Băsescu.

Mihaela Rotari

Share