Analist: A fost un an prost, al ratărilor și a unor evoluții foarte negative

Analist: A fost un an prost, al ratărilor și a unor evoluții foarte negative

Analistul politic, Alexei Tulbure susține că anul politic 2018 reprezintă „o degradare politică a Republicii Moldova”.

„Eu cred că este un an al degradării situației democratice în Republica Moldova. Un an al degradării politice în Republica Moldova, pentru că în acest an a fost schimbat sistemul electoral, ne-am trezit cu un sistem mixt, care nu are suportul popular, nu este agreat de populație, opoziție, partenerii externi. Această schimbare favorizează un partid politic, care altminteri nu înregistra rezultate bune la alegeri – Partidul Democrat. A fost o schimbare a sistemului politic în favoarea unui partid în ajunul alegerilor, deci ceva mai prost nu îți poți închipui”, a precizat el.

Totodată, analistul a vorbit despre numărul celor care pleacă peste hotare, dar și despre regresul Republicii Moldova în investigarea unor cauze. „Un an în care țara nu a progresat în investigarea furtului miliardului, dar dacă nu am progresat, atunci nu avem numele celor care au participat la furt și, bineînțeles, nu vor fi urmări pentru acești oameni. Un an în care a sporit numărul celor care pleacă din țară, ceea ce indică asupra faptului că oamenii nu cred în viitorul acestei țări și pleacă, încercând să-și rezolve problemele în alte părți”, a declarat el.
Alexei Tulbure și-a expus şi opinia cu privire la Președinția Republicii Moldova. „La fel a fost un an în care am înțeles că noi nu avem nevoie de postul de președinte al țării, pentru că, vedem că de președinte nu depinde nimic. A fost un an prost, al ratărilor și a unor evoluții foarte negative”, a precizat el.

Mihaela Conovali

Share