Patru bărbați cu vârstele cuprinse între 30 de ani și 40 de ani, domiciliați într-o..
Inspectoratul Național de Investigație al IGP a inițiat controale inopinate conform cadrului legal la Întreprinderea..
Sâmbăta ar putea deveni zi lucrătoare, însă doar dacă vor angajații. Liberalii au depus un..
OFICIAL a demarat un nou sondaj în rândurile vizitatorilor săi cărora le propune să răspundă..
Procuratura Generală a Republicii Moldova (PG) a venit cu o reacție privind declarația recentă a..
Agenția „Moldsilva” are un nou director. Este vorba despre Valeriu Caisîn, desemnat câștigător în urma..
Partidul Democrat din Moldova (PDM) susține că, Procuratura Generală (PG) refuză să pornească urmărire penală..
În sensul constatării diverselor încălcări în procesul de activitate al Poliției de Frontieră, dar și..
Funcționarii Direcției medicale a Administrației Naționale a Penitenciarelor s-au întrunit, ieri, într-o ședință de lucru..
Președintele Republicii Moldova, Igor Dodon, efectuează o vizită de lucru de două zile la Bruxelles,..