Astăzi, 15 mai, marcăm Ziua internațională a familiei, reafirmând angajamentul pentru dezvoltarea și susținerea politicilor..
Rezultatele parteneriatului dintre Guvern și entitățile Organizației Națiunilor Unite în Republica Moldova și alinierea programelor..
Viceprim-ministrul, ministrul infrastructurii și dezvoltării regionale, Vladimir Bolea, a efectuat ieri o deplasare de lucru..
Administrația Națională a Penitenciarelor informează că, pe perioada desfășurării anchetei de serviciu inițiate la data..
Ziua Internațională a Familiei va fi marcată în întreaga țară, pe data de 15 mai,..
Primăria Chișinău, în colaborare cu Centrul Național de Transfuzie a Sângelui și IMSP Asociația Medicală..
În ședința din 24 aprilie 2025, Plenul Consiliului Concurenței a decis autorizarea tranzacției prin care..
Un proiect de lege care prevede crearea Consiliului pentru prevenirea și combaterea traficului ilicit de substanțe dopante..
Combinatul de Vinuri „Cricova”, care este declarat obiect al patrimoniului cultural-național, va fi înscris în..
Cetățenii din diasporă vor beneficia de sprijin personalizat prin consiliere, recunoașterea studiilor și ajutor pentru..