Efectivul Batalionului cu Destinaţie Specială (BDS) „Fulger” al Armatei Naţionale a sărbătorit astăzi 26 de ani de la crearea unităţii, în cadrul..
Serviciul Fiscal de Stat vine cu un suport informaţional privind aplicarea modificărilor la legislaţie în..
Proiectul raportului auditului situațiilor financiare aferente procesului bugetar și gestionării patrimoniului public al comunei Stăuceni..
În această dimineață, pompierii au fost solicitați la lichidarea unui incendiu izbucnit într-o casă de..
Institutul pentru Dezvoltare și Inițiative Sociale (IDIS) comunică despre o nouă conducere a institutului, începând..
Un număr de evenimente, culminând cu o recepție ceremonioasă la Palatul Westminster, vor avea loc..
Primăria municipiului Chişinău informează că, ieri, a fost realizat primul planșeu al blocului de locuințe..
Biblioteca Națională a Republicii Moldova a fost gazdă unui eveniment cultural-educativ, organizat în premieră de..
Pe 30 octombrie, Agenția de Stat pentru Proprietatea Intelectuală (AGEPI), în comun cu Proiectul UE „Suport..
Comisia drepturile omului și relații interetnice a întreprins, astăzi, vizite inopinate, de comun cu reprezentantul..