Parlamentul Republicii Moldova a dat start sezonului sărbătorilor de iarnă printr-un șir de activități, inclusiv..
A fost lansată cartea „Chișinăul de altădată”, semnată de academicianul Andrei Eșanu și doctorul în istorie..
Laboratorul microbiologic din cadrul Agenției Naționale pentru Sănătate Publică a fost dotat cu un sistem..
O bandă dedicată bicicliștilor a fost amenajată pe bd. Dacia, tronsonul str. Hristo Botev –..
Ofițerii Direcției investigații complexe a Inspectoratului Național de Investigații au deconspirat o schemă de transportare..
În scopul prevenirii furturilor în locurile publice, spațiile comune ale imobilelor, locuințe sau instituții de..
Reprezentanții organizațiilor obștești care promovează protecţia animalelor au organizat astăzi, 9 decembrie 2021, un protest..
Șeful Poliției de Frontieră, Rosian Vasiloi, împreună cu coordonatorul asistenței pentru Europa și Eurasia din..
În data de 10 decembrie 2021, Serviciul Vamal și Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și..
Decanul Facultății de Drept al Universității de Stat din Moldova (USM), Serghei Brînza, doctor habilitat..