Ministrul Transporturilor a inspectat traseul Chișinău-Ungheni

Ministrul Transporturilor a inspectat traseul Chișinău-Ungheni

În urma vizitei operative a traseului Chișinău – Ungheni au fost constatate mai multe probleme care pun în discuție capacitatea firmelor constructoare de a executa contractele în termen.   Astfel,  cu toate ca pe tot traseul lucrările erau în toi, s-au constatat întârzieri semnificative în ceea ce privește termenii de executare. 

Cele mai mari carențe în executarea contractelor le are compania din Azerbaidjan – Evrascon, care efectuează lucrările pe porțiunea km 6, ieșirea din Chișinău, până la km 24, ieșirea din Strășeni, de la km 74 până la km 96 a traseului Chișinău – Ungheni. Compania Evrascon a utilizat mai mult de jumătate din timpul alocat pentru acest proiect dar a executat doar aproximativ 2% din volumul total al lucrărilor.

De cealaltă parte, compania OHL, care execută lucrările de la km 24, ieșirea din Strășeni până la km 68, intrarea în Bahmut și ocolirea Ungheni, chiar dacă a executat lucrările într-o proporție mai mare, și în acest caz sunt întârzieri. Reprezentanții companiei OHL au dat asigurări că lucrările vor fi finalizate în termen prin suplimentarea echipamentelor și a muncitorilor angajați în realizarea contractelor. În cadrul discuțiilor, Ministrul Transporturilor și Infrastructurii Drumurilor, Iurie Chirinciuc a menționat necesitatea stringentă de a efectua lucrările de reabilitarea a acestui traseu la nivel european și fără abateri de la termenii prevăzuți în contract.

Reprezentantul companiei azere Kose Konen a fost somat de domnul Ministru sa recupereze timpul pierdut și sa prezinte planuri concrete prin care urmează sa execute lucrările de reabilitare în termen, în caz contrar contractul cu compania Evrascon va fi reziliat.

Ministrul Chirinciuc a menționat că va inspecta acest traseu săptămânal „cetățenii Republicii Moldova merită să beneficieze de drumuri europene, în termen, oamenii au nevoie să circule astăzi, nu mâne, orice întârziere înseamnă costuri pentru cetățeni”. Domnul Ministru al Transporturilor și Infrastructurii Drumurilor a menționat ca săptămâna următoare vor fi invitați directorii companiilor cu pricina, și se va discuta foarte tranșant pe marginea acestor contracte.

 

Mihaela Rotari
Share