Blocul ACUM invită PSRM, din nou, la discuții

Blocul ACUM invită PSRM, din nou, la discuții

Blocul ACUM, astăzi, în cadrul unei conferințe de presă, a invitat Partidul Socialiștilor din Republica Moldova (PSRM), pentru ziua de mâine, la o discuție. Aceasta se întâmplă în urma unei întrevederi cu oficialii prezenți în Republica Moldova în aceste zile – Johannes Hahn și Brad Freden, informează OFICIAL.

Co-președintele Blocului, Maia Sandu a comunicat mai multe detalii. „Facem o invitație, pentru ziua de mâine – la ora 9, pentru cei din Partidul Socialiștilor din Republica Moldova (PSRM), pentru a discuta, pentru a încerca să obținem angajamentul împotriva regimului oligarhic”, a declarat Sandu.

Prin urmare, Sandu s-a referit la discuțiile cu Brad Freden, director al Oficiului pentru Afaceri Est – Europene al Departamentului de Stat al SUA și cu Johannes Hahn, Comisarul European pentru politica europeană de vecinătate și negocieri în vederea extinderii.

„Ne-am bucurat să auzim despre principiile pe care își doresc să le vadă acești doi parteneri ai Republicii Moldova. În primul rând, asigurarea standardelor democratice, asigurarea unor alegeri libere și corecte, respectarea drepturilor omului, lupta împotriva corupției, asigurarea pluralismului media, depolitizarea justiției. Exact aceste lucruri sunt cele care se regăsesc in blocul ACUM. Exact aceste lucruri sunt cerute de cetățenii Republicii Moldova. Ne-am bucurat că partenerii de dezvoltare a Republicii Moldova au reiterat aceste lucruri”, a conchis Sandu.

În același timp, co-președintele blocului ACUM, Andrei Năstase, a comunicat, la rândul său, detalii cu privire la întrevederea de astăzi. „Am explicat în detaliu cauzele blocajului legislativ artificial produs ca urmare a înțelegerii PD-PSRM. De asemenea am reconfirmat voința politică a Blocului ACUM de a demara procesul de demafiotizarea a statului prin adoptarea pachetului de acte normative privind deoligarhizarea și asigurarea unei guvernări  democratice și credibile în slujba cetățeanului. Așa procedează o forță politică democratică, europeană. Eliberarea Moldovei de sub dominația unui regim dovedit în repetate rânduri mafiot și criminal este principala preocupare a deputaților Blocului ACUM. Nimic nu se poate construi pe scheletul unui sistem dovedit ca fiind opresiv, subordonat în totalitate unui singur om și intereselor sale de afaceri”, a comunicat politicianul.

Mihaela Conovali

Share