Șeful statului, în Kazahstan: Suntem interesați de aprofundarea și extinderea cooperării în domeniul comercial și economic cu partenerii noștri

Șeful statului, în Kazahstan: Suntem interesați de aprofundarea și extinderea cooperării în domeniul comercial și economic cu partenerii noștri

Președintele Republicii Moldova, Igor Dodon, a ținut, astăzi, un discurs în cadrul ședinței în format lărgit a Consiliului Suprem al Uniunii Economice Eurasiatice, informează OFICIAL.

Într-o postare pe o rețea de socializare, Igor Dodon a scris că i-a felicitat pe șefii statelor și ai guvernelor țărilor-membre ale UEEA cu ocazia aniversării a 25-a a proiectului eurasiatic, precum și a aniversării a 5-a a Acordului cu Uniunea Economică Eurasiatică, dorindu-le realizarea cu succes a scopurilor integrării eurasiatice.

„Am subliniat faptul că societatea moldovenească a manifestat mereu un interes sporit față de procesele integraționiste în spațiul post-sovietic, inițial față de Uniunea Vamală, apoi și față de Uniunea Economică Eurasiatică. În acest context, am reamintit că în luna aprilie 2017, Moldova a semnat Memorandumul de colaborare cu UEEA, iar în luna mai 2018, cu susținerea unanimă a membrilor organizației respective, Republica Moldova a devenit observator în cadrul Uniunii Economice Eurasiatice, fapt ce a permis țării noastre să participe la numeroase evenimente organizate în cadrul UEEA și să înțeleagă mai bine principiile și sarcinile activității acestei structuri. Cu toate acestea, participarea Republicii Moldova în calitate de observator ar fi mult mai eficientă dacă în această activitate s-ar implica Guvernul RM. Însă circumstanțele din țară au condus la situația în care activitatea pe dimensiunea eurasiatică este efectuată preponderent de echipa Președintelui RM. Mizez pe faptul că problemele interne din țara noastră vor fi soluționate și noul Guvern al Moldovei va începe să coopereze în mod activ cu organele de lucru ale UEEA”, a scris șeful statului.

Dodon a constatat cu satisfacție creșterea cifrei de afaceri dintre țara noastră și UEEA care în anul 2018 a constituit 10% comparativ cu anul precedent, iar în primele trei luni ale anului 2019 – 3,4%, în comparație cu aceeași perioadă a anului trecut. „Totodată, indicatorii respectivi au fost obținuți în special datorită creșterii importurilor, care depășesc de trei ori exporturile din Moldova. Acest lucru demonstrează valorificarea insuficientă a potențialului nostru de export, în special în domeniul agroindustrial. Iată de ce noi suntem interesați de aprofundarea și extinderea cooperării în domeniul comercial și economic cu partenerii noștri din Uniunea Economică Eurasiatică. În context am propus organizarea unor activități separate ale Comisiei Economice Eurasiatice la Chișinău, inclusiv a forumurilor de afaceri cu participarea statelor terțe, care preconizează să colaboreze cu UEEA”, a mai scris Dodon.

Doina Secrieru

Share