Timp de 10 ani a fost impusă să practice cerșitul în Ucraina, Belarus și Rusia. Șapte persoane din R. Moldova – reținute

Timp de 10 ani a fost impusă să practice cerșitul în Ucraina, Belarus și Rusia. Șapte persoane din R. Moldova – reținute

Șapte persoane din Republica Moldova, membrii unei grupări infracționale cu vârste cuprinse între 35-59 de ani, au fost reținute, fiind suspectate de trafic de copii.

Gruparea infracțională a fost destructurată în urma desfăşurării unui complex de acțiuni procesuale desfășurate de către procurorii Procuraturii pentru Combaterea Criminalității Organizate şi Cauze Speciale, în comun cu ofițerii Centrului pentru Combaterea Traficului de Persoane al Inspectoratului Național de Investigații.

S-a stabilit că, începând cu anul 2003 până în prezent, traficanții, urmărind scopul exploatării prin cerşit, prin înşelăciune, sub pretextul angajării la un loc de muncă bine plătit în domeniul vânzărilor, au recrutat mai multe persoane de gen feminin, pe care ulterior le transportau în Ucraina, Republica Belarus și Federația Rusă, unde victimele erau obligate să cerșească în locuri publice.

Astfel, a fost identificată o femeie care, în anul 2003, pe când avea vârsta de 16 ani, a fost recrutată de către suspecți și transportată în Ucraina. Ajunsă în Ucraina, victima a fost deposedată de către suspecți de acte de identitate, iar apoi a fost impusă să practice comerț stradal și cerșit.

Exploatarea victimei a durat 10 ani, timp în care ea a încercat de multiple ori să fugă de infractori, însă de fiecare dată a fost găsită și supusă agresiunilor fizice și psihice din partea traficanților.

De asemenea, contrar voinței sale, victima a fost transportată din Ucraina și în Republica Belarus și Federația Rusă, unde a muncit în stradă, dar și a practicat cerșetoria, în comun cu alte victime originare din Belarus. Banii acumulați de victimă la sfârșitul zilei erau luați de suspecți și utilizați în scopuri personale, iar victimei îi reveneau doar bani pentru alimente.

În rezultatul perchezițiilor efectuate în cadrul urmăririi penale, la suspecți au fost depistate acte de identitate ale mai multor potențiale victime, documente ce confirmă transferuri bancare către suspecți din afara țării, precum și mijloace bănești în numerar, în sumă totală de peste 700 000 lei.

În caz de condamnare, învinuiți riscă o pedeapsă cu închisoarea pe un termen de până la 20 de ani

În prezent, investigațiile pe caz sunt în plină desfășurare, în scopul identificării tuturor victimelor infracțiunii, dar și a bunurilor infracționale, obținute de către învinuiți, acestea urmând a fi confiscate.

Doina Secrieru

Share