Ce mai frecventă întrebare pe care cetățenii o acordă colaboratorilor de la vamă

Ce mai frecventă întrebare pe care cetățenii o acordă colaboratorilor de la vamă

În scopul creării unui dialog constructiv și răspunderea la solicitările și întrebările persoanelor fizice și juridice în regim operativ și optim, Serviciul Vamal al Republicii Moldova a creat Centru de Apel – Call Center.

De menționat, că Serviciul Vamal este într-un proces de continuă modernizare şi identificare a celor mai bune soluţii pentru a oferi cetăţenilor şi agenţilor economici informaţii de interes public.

Linia de informare vine în sprijinul tuturor cetăţenilor care îşi planifică o călătorie de peste hotare, sau celor aflaţi în străinătate care vizitează Republica Moldova şi sunt interesaţi de condiţiile de trecere a mărfurilor peste frontiera.

Este îmbucurător faptul, că numărul cetăţenilor care se documentează din timp privind regulile vamale este în continuă creştere, ori cu cît mai bine vor cunoaşte cetăţenii drepturile şi responsabilităţile sale, cu atît mai puţine întrebări vor apărea nemijlocit la momentul trecerii frontierei şi traficul va fi fluidizat la maxim. Acest serviciu poate fi exploatat prin cele mai moderne instrumente: skype, e-mail și nemijlocit rețea telefonică.

În luna februarie au fost înregistrate circa 463 apeluri. Ținem să menționăm că la toate solicitările a fost acordat un răspuns corect, exidistant în conformitate cu prevederile legislației în vigoare.

Analiza întrebarilor parvenite denotă, că cel mai mult cetăţenii sunt interesaţi de modul de achitare a vinietei, de mărfurile care pot fi traversate de către persoanele fizice peste frontiera vamală, vămuirea mijloacelor de transport, calcularea taxei vamale etc. Răspunsurile la cele mai frecvente întrebări sunt plasate în rubrica Consultant vamal.

Una din întrebările frecvente se referă la calcularea taxei vamale, iar pentru a simplifica accesul la această informație, Serviciul Vamal oferă prin intermediul paginii web, tuturor celor interesați accesul la baza de date TARIM/ Tariful Vamal Integrat al Republicii Moldova/, care permite determinarea taxei vamale și impozitelor percepute la import. Modul de accesare a TARIM este prezentat în Ghidul video, care oferă cîteva exemple practice (Ghidul poate fi accesat aici).

Ţinem să menţionăm, că pentru îmbunătăţirea serviciului, pe pagina web a instituţiei noastre a fost creată o rubrică separată dedicată Call Center-ului, unde puteți să aflați detalii privind modul de solicitare a informațiilor /puteţi accesa aici/.

Numărul Call Center + (373 22) 574 111 este afișat la toate Birourile și posturile vamale și concomitent toată informaţia despre Call Center poate fi accesată pe pagina web a Serviciului Vamal www.customs.gov.md și pe pagina de Facebook.

Notă: Începând cu 1 august 2013, cetăţenii şi agenţii economici pot obţine un spectru larg de informaţii despre procedurile vamale mai simplu şi rapid. Aceasta se datorează lansării de către Serviciul Vamal a Centrului Unic de Apel (Call Center), care este dotat cu două linii: 1) linia anticorupţie – unde pot fi semnalate cazuri de fraudă sau de corupţie şi 2) linia de informare – prin care pot fi solicitate informaţii despre regulile vamale.

Mihaela Rotari

Share