Ce spun specialiștii despre florile și decorațiunile din plastic, în ajunul Paștelui Blajinilor

Ce spun specialiștii despre florile și decorațiunile din plastic, în ajunul Paștelui Blajinilor

În ajunul Paștelui Blajinilor, Ministerul Agriculturii, Dezvoltării Regionale și Mediului (MADRM) amintește cetățenilor că, florile și decorațiunile din plastic poluează solul, aerul și mediul înconjurător, iar în procesul de ardere acestea elimină substanțe cancerigene.

Potrivit specialiștilor florile artificiale afectează în mod negativ mediul înconjurător și sănătatea populației prin migrarea particulelor de plastic și a substanțelor periculoase.

„În prezent, decorațiunile din plastic sunt un pericol și o problemă, deoarece anual generează volume consistente de deșeuri și necesită cheltuieli suplimentare pentru a fi evacuate.  Concomitent, la plasarea acestora în mediu natural, se elimină o cantitate semnificativă de substanțe toxice, poluând solul, aerul, iar în apele subterane ajung coloranți ce conțin metale grele. Perioada de descompunere a produselor petrochimice poate să ajungă și până la 300 de ani. Efectele negative se produc în procesul de ardere a acestora, deoarece ca urmare a se elimină dioxine, furani și substanțe cancerigene”, a precizat Svetlana Bolocan, șef al Direcției politici de management al deșeurilor și substanțelor chimice.

În acest context, specialiștii ministerului interzic arderea și incendierea deșeurilor și îndeamnă cetățenii să contribuie la protecția mediului înconjurător, renunțând la procurarea decorațiunilor artificiale cu scopul de a le duce la cimitire, iar drept alternativă propun plantarea florilor decorative multianuale.

Conform informațiilor prezentate de autoritățile locale, anual, de pe teritoriul cimitirului Sfântul Lazăr din Chișinău, se colectează circa 700 de tone de deșeuri, iar 80% din deșeuri sunt florile și decorațiunile de flori artificiale.

„În condițiile creșterii progresive a cantității deșeurilor din plastic, îndemnăm autoritățile publice locale, în comun cu reprezentanții cultelor religioase și forțele de ordine să restricționeze comercializarea și distribuirea decorațiunilor din plastic în preajma cimitirelor și să stimuleze comercializarea florilor naturale. De asemenea, administrația cimitirelor are responsabilitatea de a amplasa recipiente cu marcaje speciale pentru a fi colectate produsele din plastic și decorațiunile artificiale, iar ulterior să le transmită agenților economici specializați pentru reciclare.  Panourile informative și recipientele trebuie amplasate din timp, așa încât populația să se informeze cu referire la modul de colectare și depozitare a deșeurilor”, a menționat Svetlana Bolocan, șef al Direcției politici de management al deșeurilor și substanțelor chimice.

Totodată, MADRM subliniază că nerespectarea modului stabilit de colectare, păstrare, transport, depozitare, ardere, neutralizare și evacuare a deșeurilor industriale, de construcție, municipale și de altă natură se sancționează cu amendă în mărime de până la 2000 de lei aplicată persoanei fizice sau cu muncă neremunerată în folosul comunității de până la 60 de ore, și cu amendă în mărime de până la 15 000 lei aplicată persoanei juridice cu sau fără privarea, în ambele cazuri, de dreptul de a desfășura o anumită activitate pe un termen de la 3 luni la un an (art.154 alin.(1) din Codul Contravențional al Republicii Moldova).

Mihaela Rotari 

Share