Peste 60 mii de membri ai Partidului Șor primesc cadouri de Paști
Peste 60 de mii de membri ai Partidului Politic „Șor”, din toată țara, sunt felicitați în aceste zile cu sărbătorile de Paști. Reprezentanții organizațiilor teritoriale ale formațiunii vor merge cu cadou și felicitare la fiecare membru de partid. Aceasta se menționează într-un comunicat de presă al partidului.
În orașul Orhei și în satele din vecinătate, împreună cu membrii de partid a mers și vicepreședintele formațiunii, deputata Marina Tauber.
„Cu mare plăcere îi felicităm pe toți membrii noștri de partid, dar și pe toată lumea cu sfintele Sărbători de Paște. Le dorim la toți multă sănătate, multă dragoste, fericire și fie ca sărbătorile sfinte să le aducă doar bucurii, doar zâmbete, liniște sufletească, pace în familie și în case. Sperăm că anul acesta sărbătorile sfinte, sărbătorile religioase o să aducă pace, liniște, stabilitate și dezvoltare și în țara noastră. Mai ales că Partidul Politic „Șor”, pe care am onoarea să-l reprezint, depune zilnic eforturi pentru a face ceva concret pentru oameni”, a declarat Tauber.
„Eu cu soția suntem foarte mulțumiți că Partidul „Șor” ne poartă cinste și ne ajută în toate. La noi nu a fost niciodată așa ceva, niciodată nimeni nu a avut grijă de pensionari”, a menționat Ilie Dascăl, locuitor din Orhei.
În același comunicat al partidului, se menționează că, nu este pentru prima dată când reprezentanții Partidului „Șor” își exprimă recunoștința față de membrii formațiunii. Partidul Politic „Șor” numără peste 60 de mii de membri. În urma scrutinului parlamentar din acest an, partidul a acces pentru prima dată în Legislativ, la trei ani de la fondare.
Mihaela Rotari