Dușciac renunță la funcția de viceministru. Iată ce va face mai departe!

Dușciac renunță la funcția de viceministru. Iată ce va face mai departe!

Dorin Dușciac și-a prezentat astăzi cererea de demisie din funcția de viceministru al Mediului.

“Acum cîteva clipe mi-am depus demisia din funcția de Vice-ministru al Mediului. Este o decizie asumată, pe care am luat-o în urma unei analize a unor factori de ordin strict personal, dar și a situației curente din Republică Moldova.

Aș vrea să aduc sincere mulțumiri foștilor mei colegi din Partidul Liberal Reformator, în special dnei Ana Gutu, care acum 8 luni au susținut și au promovat candidatura mea în această funcție. Cu mulți dintre ei am rămas în relație de prietenie adevărată, și împreună vom continua să muncim pentru ca Republica Moldova să se apropie de spațiul său natural european de dezvoltare și de arealul românesc. Aduc mulțumiri personale și dlor Vlad Filat și Iurie Iurie Leancă, pentru că mi-au luat apărarea și în momentele cele mai dificile s-au opus demiterii mele (octombrie – noiembrie 2014). Doresc să îi asigur pe ambii, că gestul meu de astăzi nu este în nici un caz expresia vreunei frustrări sau supărări, și că vom continua să colaborăm în numele unui viitor european al Republicii Moldova. Deși nu am fost și nu sunt membru al PLDM, mulțumesc exponenților acestui partid pentru propunerea de a rămîne în continuare în funcția de Vice-ministru.

Cuvinte aparte de mulțumire le adresez și activiștilor din societatea civilă și din presă, cu care am legat în aceste luni o strînsă relație de colaborare și de prietenie (cc Alecu Renita, Ilya Trombitsky, Natalia Ciobanu, Daniela Luca, Iuliana Cantaragiu, Ina Coseru, Grigore Cirnat-Grigorescu, Antoniţa Fonari, Iulian Gamureac, Ion Ungureanu, Dima Roibu, Lilia Curchi, Doru Curoşu, Violeta Scrișu, Marcela Friptu, Gheorghe Cebotari, Galina Cazimir, Ecaterina Suman, Florenta Protopopescu, etc…). M-am convins că ONG-urile de mediu reprezintă o adevărată forță în societatea noastră, o forță capabilă să ne readucă în armonie cu natura care ne înconjoară, și să promoveze cele mai frumoase valori care stau la baza unui mediu curat.
Îi urez succes noului Ministru al Mediului, dlui Sergiu Palihovici, sunt convins că domnia sa va face față provocărilor cu care se confruntă domeniul. Printre acestea, aș enumera următoarele:
– implementarea neîntîrziată a prevederilor Acordului de Asociere (cap. 16 și 17) în domeniul protecției mediului;
– reforma instituțională a Ministerului Mediului, necesară pentru a delimita foarte clar competențele structurilor aflate în subordine, și a exclude conflictul de interese;
– curățenie generală în conducerea Inspectoratului Ecologic de Stat;
– contracararea exploatării ilicite a resurselor naturale (nisip și prundiș) din rîurile Nistru și Prut prin abrogarea urgentă a Legii transportului fluvial (2013);
– depolitizarea, transparentizarea și eficientizarea Fondului Ecologic Național;
– promovarea de urgență în Guvern și în Parlament a Legii Deșeurilor, care va permite abordarea serioasă a problemei gestiunii deșeurilor și va deschide țara noastră pentru investiții străine masive în domeniu;
– instituirea unui cadru eficient de interacțiune și colaborare cu ONG-urile de mediu, pentru a permite co-participarea societății civile la procesul decizional în domeniul mediului;
– rezolvarea eficientă și rapidă a problemei Lacului Ghidighici, prin reabilitarea instalațiilor hidrotehnice de protecție împotriva inundațiilor, curățirea lacului și contracararea abuzurilor în gestionarea fîșiei de protecție a bazinului acvatic;
– revizuirea și verificarea contractelor de arendă a pădurilor și lupta împotriva abuzurilor constatate în acest domeniu;
– verificarea modului de atribuire a contractelor de exploatare a zăcămintelor din țara noastră și contracararea cazurilor de abuz și conflict de interese;

Anume aceste provocări și reforme pe care le-am identificat și demarat împreună cu echipa Ministerului le consider în continuare fiind prioritare pentru asigurarea unei dezvoltări durabile a domeniului. Mulțumesc pentru colaborare colegilor din Minister, adevărați profesioniști de la care am învățat multe lucruri pe parcursul acestei perioade.

Am decis să mă reîntorc la activitatea mea profesională de bază, la munca pe tărîmul științific. În același timp, voi fi din nou aproape de concetățenii noștri din Diasporă, le voi promova opiniile și interesele, voi fi atent la necesitățile și solicitările lor. Chiar și departe de patrie, voi urmări cu atenție și voi rămîne implicat în viață politică din Republica Moldova.

Țara noastră are nevoie de un nou suflu, de un impuls energic și creator, de un nou val de entuziasm, care să ne apropie de Uniunea Europeană în pofida vicisitudinilor de moment. Convingerea mea este că răspunsul la cele mai mari întrebări va veni din exterior, de la cetățenii noștri din Diasporă”, a scris el pe o rețea de socializare.

Doina Secrieru

Share