Un accident grav a avut loc în această dimineață. Un tânăr și-a pierdut viața

Un accident grav a avut loc în această dimineață. Un tânăr și-a pierdut viața

Angajații Inspectoratului General pentru Situații de Urgență, astăzi, au fost solicitați pentru a efectua lucrări de descarcerare, după producerea unui accident grav de circulație, în apropierea orașului Drochia, pe traseul R-7.

Apelul la Serviciul 112 a fost înregistrat la ora 06:04 minute. La fața locului a fost îndreptat un echipaj de pompieri.

Ajunși salvatorii au stabilit că, două autoturisme de marca BMW și AUDI au derapat de pe traseu. Totodată, două persoane ambele în vârstă de 24 de ani, au rămas blocate între fiarele autoturismul AUDI, după ce acesta s-a tamponat într-un copac.

În urma accidentului rutier, șoferul AUDI a decedat pe loc, iar pasagera din față a suferit diverse traumatisme fiind preluată la spitalul raional pentru ulterioare îngrijiri medicale.

Toate circumstanțele și cauza producerii accidentului rutier urmează a fi stabilite de organele de drept.

Mihaela Rotari

Share